Când aripa poartă nume de boală: „Copiii cu nevoi speciale şi viaţa de familie”

Recenzia volumului „Copiii cu nevoi speciale şi viaţa de familie” de Laura Chîlnicean, Editura Rotonda, 2012 (cartea se poate procura de aici sau direct de la Editură – tel. 0724.22.34.07, 0766.8818.99)

copiii cu nevoi speciale si viata de familieProblema copiilor cu dizabilităţi a fost întotdeauna delicată. Mai ales a celor cu dizabilităţi psihice cu incerte probabilităţi de recuperare. Prezenţa lor pune întotdeauna familia la grea încercare şi naşte întrebări aproape fără răspuns, pe care medicina, etica, chiar şi teologia cu greu dacă reuşesc să le dibuie dezlegarea. În ultimii douăzeci de ani, Biserica şi-a conştientizat datoria de a se implica, alături de instituţiile medicale şi de asistenţă socială, în această chestiune, reluând, de fapt, o ramură a activităţii sale caritabile dinainte de 1945. Un val de traduceri de literatură de psihoterapie creştină, preluat întâi din şcolile neoprotestante americane, apoi şi din mediile ortodoxe din Rusia şi Grecia, a fost foarte bine primit de cititori, suplinind o penurie în domeniu ce nu putea fi compensată, la momentul respectiv, din resurse autohtone. Din păcate, în România cercetarea unor subiecte ca autismul şi sindromul Down, ca şi implicarea practică a ONG-urilor în aceste probleme, este încă deficitară.

De aceea, cu atât mai mare este meritul tinerei autoare Laura Chîlnicean, licenţiată în Teologie Ortodoxă-Asistenţă Socială şi profesoară la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi, de a publica o carte de psihoterapie ortodoxă aplicată, poate prima lucrare originală de popularizare în domeniu din România.

Copiii cu nevoi speciale şi viaţa de familie”, apărută de curând la Editura Rotonda, nu este un tratat de psihopatologie, nici un eseu de teologie morală, dar conjugă în mod inspirat cele două perspective, ale ştiinţei (teoretice şi experimentale) şi ale credinţei (teologie şi ortopraxie), pentru a oferi un text accesibil şi documentat, de mare utilitate tuturor celor interesaţi, direct sau indirect, de această problemă. Iar cei ce ar trebui să fie interesaţi – sugerează cu discreţie autoarea, prin sondajul de opinie “Ce aţi face dacă aţi avea un copil autist sau cu sindrom Down?”, adresat celor mai diverse categorii socioprofesionale – nu sunt doar părinţii şi instructorii implicaţi în drama creşterii unui copil cu handicap, nu doar medicii şi psihologii (adesea, neinformaţi), nu doar ONG-urile şi asistenţii sociali (cu totul insuficienţi), ci şi preoţii, cadrele didactice şi întreaga societate. “Pentru că ei sunt, cu toţii, copiii noştri” – ne sensibilizează Laura Chîlnicean.

Desigur, nu este vorba de un volum academic novator – cum ar putea fi, în lipsa unei platforme instituţionale de cercetare în România, când chiar pe plan mondial se alocă atât de puţine resurse pentru investigarea unui domeniu atât de… “neproductiv”? Bogăţia cărţii constă, în primul rând, în sinceritatea discursului, în aportul personal al autoarei la subiectul abordat (extras din experienţa proprie ori din participările la simpozioane tematice, din studiile de caz, culese personal sau preluate din diverse surse, din interviuri) şi, nu în ultimul rând, în ştiinţa de a relaţiona echilibrat medicalul cu teologicul, într-un subiect atât de delicat şi complex.

Cartea se încheie cu un capitol provocator, al “Întrebărilor fără răspuns”, adresat celor mai diverşi factori implicaţi în problematica copilului cu handicap psihic şi – chestiune neglijată – a părinţilor acestor copii, a căror suprasolicitare (psihologică şi financiară), nesusţinută de organisme sociale ajutătoare, poate crea, la rându-i, traume irecuperabile: “Cine poate garanta integritatea psihică (urmare a surmenajului fizic şi nervos neîntrerupt – n.n.) a părinţilor copiilor cu dizabilităţi?” – se întreabă, îngrijorată, autoarea.

Laura Chîlnicean are cu adevărat darul să ne impresioneze: “Când ai un copil cu dizabilităţi, dintr-o dată poţi mărturisi tuturor cât de mulţumit eşti cu cămăruţa în care stai, că hainele pe care le ai sunt cele mai frumoase, că succesul tău e fiecare gest, mişcare sau semn, aparent nesemnificativ şi normal pe care micuţul tău îl face, că într-adevăr nu-ţi ajunge timpul pentru a-i dărui copilului tău cât mai mult din prezenţa ta, din dragostea ta”.

Într-un autentic duh evanghelic, dar şi cu pragmatismul înţelept al părintelui, autoarea îşi împărtăşeşte propria experienţă de mamă a unui copil cu dizabilităţi, pe care ştie să o conjuge cu experienţa Bisericii: “Cea care subscrie paginile acestei cărţi încearcă să vă aducă un strop de nădejde şi să vă asigure că dragostea, îndelunga-răbdare, înţelegerea infinită, mulţumirea pentru orice şi multa stăruinţă în toate ajută foarte mult copilului cu handicap, trecând mai uşor peste orice greutate (…) Şi, nu în ultimul rând, nimic, absolut nimic nu este întâmplător”.

http://www.culturavietii.ro/2014/07/29/cand-aripa-poarta-nume-de-boala-copiii-cu-nevoi-speciale-si-viata-de-familie/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s