Am fost criticată când am adoptat un băiat cu sindromul Down, dar fata mea nu a fost una dintre ei

ace

Sursa: HuffingtonPost

Când soţul meu şi cu mine am anunţat familia şi prietenii că am decis să înfiem un băiat de 7 ani cu sindromul Down, din Bulgaria, vestea nu a fost primită cu braţele deschise. Ştiam că vor fi mulţi sceptici, ceea ce ne-a făcut să aşteptăm de a spune cuiva până când am fost destul de mult înaintaţi cu procesul de înfiere. Şi totuşi nu anticipasem respingerea pe care urma să o primim.

Dintr-o dată, toată lumea era expert, şi se puneau tot felul de întrebări şi temeri în calea noastră. Am încercat din răsputeri să îmi păstrez calmul şi să răspund la problemele lor într-o manieră liniştită, când de fapt tot ceea îmi doream să fac era să ţip, “Asta este viaţa noastră, şi acesta este fiul nostru! Ori sunteţi cu noi, ori nu.”

Este greu pentru oameni să înţeleagă dragostea, dorul şi disperarea în a proteja şi a apăra un copil pe care nu l-ai văzut niciodată. Dar acestea sunt exact sentimentele pe care le-am avut. Oamenii îl atacau pe fiul meu.

Eram atât de hotărâtă în decizia noastră de a merge şi a-l lua pe fiul nostru, încât în cea mai mare măsură eram gata să mă lupt cu criticile. Însă asta nu a schimbat cu nimic durerea enormă pe care am simţit-o; acest lucru a fost inevitabil. “ De ce ar înfia cineva un copil cu sindromul Down? Am fost ‘nebuni’ (de fapt acest lucru nu m-a deranjat deoarece singură îmi spun că sunt nebună). Eram pe punctul de a ne “strica vieţile”, eram pe punctul de a ne “destrăma întreaga familie”. Cu toate acestea, cea mai mare grijă şi, în acelaşi timp, singurul lucru pe care l-am lăsat să mă afecteze a fost că urma să ruinăm viaţa fetiţei noastre de 3 ani. “Şi cu Ace cum rămâne?”, au întrebat. “Este posibil să o daţi la o parte deoarece nu veţi mai avea timp să-i acordaţi atenţie când veţi avea un copil cu sindromul Down.” Acest gând, că soţul meu şi cu mine am face vreodată ceva care să ne îndepărteze de fiica noastră, m-a înfuriat.

Singura îndoială pe care am lăsat-o uşor să se instaleze în timp ce trecea timpul, a fost repede spulberată în prima noastră excursie în Bulgaria pentru a-l cunoaşte pe Archie. El şi Ace au simţit o legătură puternică instantanee pe care încă nu pot să o explic, şi nici nu reuşesc să o înţeleg. Ea a sărit în sus şi în jos plină de entuziasm pe parcursul întregii prime zile cât am fost acolo. Când el a văzut-o pentru prima dată, s-a uitat la ea cu o privire confuză “ce are de gând fata asta?”. Apoi, translatorul nostru i-a spus: “Aceasta este sora ta.” Faţa lui s-a înseninat imediat şi a îmbrăţişat-o. Şi asta a fost.

Privind-o pe Ace toată ziua în orfelinat, înconjurată de copii care aveau tot felul de nevoi speciale – copii care nu arătau “prea bine” sau “frumoşi” după standardele lumii noastre –  iubindu-i şi purtându-le grijă, am ştiut că totul este în regulă.

Ace înţelege sindromul Down ca un copil de 5 ani. Vorbim mult în casă despre a-i accepta pe ceilalţi necondiţionat, de a fi bun cu toată lumea, indiferent de cât de diferiţi ar fi alţii faţă de noi. Iar acesta este cel mai important mesaj pe care putem să-l dezvoltăm în copiii noştri. Jewel a dat tot ceea ce avea mai bun când a spus, “în final doar bunătatea contează”. Noi ca părinţi suntem atât de prinşi în lucruri de o însemnătate atât de mică, rămânem blocaţi în stresul creşterii copiilor în această lume nebună şi competitivă, încât adesea uitam ceea ce contează cu adevărat. A fi buni cu oamenii. A fi drăguţi cu toată lumea.

Citeşte şi Omagiul emoţionant al unei fetiţe adus frăţiorului ei iubit ce are Sindrom Down

Priviţi acest videoclip de pe YouTube în care Ace vorbeşte despre fratele ei, care a ajuns la peste 1.600.000 de vizualizări:

Omagiul emoţionant al unei fetiţe adus frăţiorului ei iubit ce are Sindrom Down

Ace şi Archie au fost făcuţi unul pentru altul. Aşadar, ea este protectorul lui, şeful lui, profesorul lui, apărătorul lui. El este lumea ei. Am fost martoră când ea l-a aparat cu o pasiune intensă în faţa prietenilor dacă cumva se gândeau să nu îl includă în vreo activitate. Şi am auzit din întâmplare cum i-a luat apărarea în conversaţii cu copii pe care ea nici măcar nu îi cunoştea. Ea este des întrebată, “Ce are el?” Răspunsul ei este mereu altul, dar preferatul meu a fost alaltăieri la un loc de joacă când un băieţel a întrebat-o “Ce are fratele tău?”. Ea a răspuns: “ Nu este nimic în neregulă cu el, este doar din Bulgaria”.

Traducere: Ioana Briciu

http://stiripentruviata.ro/fost-criticata-cand-adoptat-un-baiat-cu-sindromul-dar-fata-mea-nu-fost-una-dintre-ei/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s