Limits Down! La Finala Cupei României

down1
de Ştefana Totorcea

Fostul stelist George Ogăraru şi soţia sa, Andreea, sunt sprijinitori mai vechi ai proiectelor pro-viaţă, organizând în trecut evenimente de strângere de fonduri pentru aşezământul de la Valea Plopului.

De curând, cuplul s-a remarcat prin altă acţiune emoţionantă în beneficiul copiilor cu nevoi speciale. Ei au invitat la Finala Cupei României 22 de copii cu Sindrom Down din întreaga ţară, pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu nevoile lor.

Copiii au mers pe teren împreună cu fotbaliştii în deschiderea meciului Steaua-Astra din 23 mai, pe Arena Naţională.

„Copiii cu Sindrom Down iubesc sportul, adoră fotbalul, au nevoie de el pentru o bună dezvoltare a coordonării mişcărilor, pentru îmbunătăţirea percepţiei spaţiului ori, pur şi simplu, pentru relaxare şi bucurie. Căci fotbalul este o bucurie” , a declarat Andreea Ogăraru, citată de Gazeta Sporturilor.

Pe stadion s-au amplasat 10 urne pentru donaţii, iar cu banii strânşi cei 22 de copii vor merge într-o tabără de fotbal, unde vor avea parte de pregătire şi îndrumare specializate.

Copiii, cu vârste între 9 şi 17 ani, au primit echipament de sport de la Puma şi locuri în Tribuna 1 de la Federaţia Română de Fotbal. La finele partidei, au primit şi tricoul jucătorului pe care l-au însoţit pe teren, cu autograful acestuia.

Acest proiect îşi mai propune să lanseze în viitor o Conferinţă Naţională pentru antrenorii şi profesorii de sport în vederea pregătirii fizice şi integrării copiilor cu Sindrom Down.

După eveniment, cei de la Asociaţia Down Bucureşti au fost bucuroşi să-l audă pe un fotbalist remarcând: „Ok, ok, copii ăștia au sindromul Down,… dar de ce boală suferă?”

Pentru donaţii:

Asociaţia pentru Cultură şi Sport George Ogăraru

RO08RZBR0000060015171728 – cont curent RON
RO40RZBR0000060015171734 – cont curent EUR

down2

down3

down4

down5

down6
Foto: Facebook

http://stiripentruviata.ro/limits-la-finala-cupei-romaniei/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s