Taverna Floarea Soarelui, un local din Roma în care muncesc tineri cu Sindrom Down

tavernaFS

Sursa: Il Giornale D’Italia

Taverna Floarea Soarelui este un nume care inspiră seninătate şi atmosferă, dar în spatele acestui proiect se află mai mult decât atât. Obiectivul, unul ambiţios, este de a promova crearea unor locuri de muncă pentru tinerii care suferă de sindromul Down, aşa cum putem citi şi pe site-ul http://www.lalocandadeigirasoli.it, oferindu-le fiecăruia demnitate printr-un program individual de formare şi pregătire profesională.

Cu gândul de a oferi un loc de muncă fiilor lor, câţiva părinţi au deschis un local care se află în Roma, strada Via dei Sulpici 117. O aventură care mulţumită implicării şi devotamentului tinerilor a reuşit până în prezent să producă minimul suficient pentru a supravieţui, dar dificultăţile întâlnite cum ar fi criza şi greutatea de-a-l face cunoscut nu oferă o perspectivă roz asupra viitorului. Localul este amenajat în mod simplu şi elegant, meniul propune feluri de mâncare specifice sezonului şi este caracterizat de atenţia pentru prepararea mâncărurilor, dar şi de alegerea celor mai bune produse. De asemenea, aici poate fi găsită o pizza foarte bună, făcută pe vatră cu o varietate de ingrediente, atmosfera este una familiară, iar zâmbetele acelor tineri, a căror sindrom le face să fie şi mai calde, ne înconjoară. Cu toate acestea, taverna Floarea Soarelui riscă sa se închidă.Aceasta nu este doar o activitate comercială, e mai mult de atât şi ar trebui protejată şi menţinută în viaţă deoarece, aşa cum putem citi si pe site-ul mai sus menţionat, amestecul de solidaritate şi profesionalism duce la crearea unor locuri de munca destinate celor care au nevoie de integrare în domeniul muncii şi la formarea unui exemplu de afacere. Investirea în formarea şi perfecţionarea muncitorilor, încrederea în capacităţile de creştere a persoanelor înseamnă a trece peste linia dizabilităţii permiţând astfel formarea unui loc de muncă solidar şi etic, dar şi competitiv. Daca s-ar realiza şi alte afaceri după acest model s-ar reuşi spargerea barierelor puse între oamenii diferiţi şi dizabilitatea nu ar mai reprezenta un defect, ci o valoare în plus pentru specificitatea  fiecărui individ.

traducere: Bianca Danci

http://stiripentruviata.ro/taverna-floarea-soarelui-un-local-din-roma-care-muncesc-tineri-cu-sindrom/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s