Soţia i-a cerut să aleagă între păstrarea bebeluşului lor născut cu sindrom Down şi divorţ: a ales copilul

Leo_810_500_55_s_c1

6 februarie 2015 (LifeSiteNews.com)

Membrii unei familii ar trebui să crească împreună, doar că uneori acest lucru nu se întâmplă. După naşterea fiului său, un copil cu sindrom Down, Samuel Forrest s-a trezit în faţa unei alegeri care i-a frânt inima: să-şi dea nou-născutul spre adopţie sau să fie părăsit de soţie.

Forrest, original din Auckland, Noua Zeelandă, a fost extrem de fericit pe 21 ianuarie, când soţia sa a născut un băiat într-un spital din Armenia. Dar s-a dovedit rapid că nu toată lumea se bucura la fel de mult de naşterea micuţului Leo.

„Când a venit doctorul”, a declarat bărbatul postului de televiziune ABC News, „mi-a zis că sunt probleme grave cu copilul”. „Când am intrat în salon toţi s-au întors către mine şi m-au anunţat că Leo are sindrom Down.”

În spitalele din Armenia, susţine Forrest, părinţilor le este permis să-şi dea copiii cu sindrom Down spre adopţie imediat, direct din spital. „Soţia mea se decisese deja, totul fusese hotărât fără ştirea mea”.

Soţia sa, Ruzan Badalyan, i-a cerut să renunţe la copil sau să divorţeze, relatează Forrest.

„M-au chemat în salon să-l văd, eu m-am uitat la micuţ şi-am zis: <Ce frumos e! E perfect, nici nu mă gândesc să-l dau spre adopţie>”, povesteşte bărbatul.

Badalyan a confirmat pentru ABC News că a intentat divorţ.

Ca tată singur, pentru a putea acoperi cheltuielile, Forrest a creat o pagină pe GoFundMe. „Obiectivul meu este să adun suficienţi bani pentru primul an, ca să-mi pot găsi o slujbă part-time şi să nu fiu nevoit să-l duc pe Leo la creşă, să am eu însumi grijă de el”.

La ora la care scriu acest articol, Samuel a strâns 340.194 $, mult peste ţinta iniţială de 60.000$.

(Notă: La data de 12 februarie 2015, suma donată ajunsese la 500.000 $)

„După nouă zile de la începutul campaniei, Leo şi cu mine am descoperit că ne atinseserăm obiectivul! E foarte norocos, să aibă sprijinul a mii de prieteni ca voi, din întreaga lume”, a scris mândrul tătic.

El a mai precizat că sumele în plus îi vor asigura lui Leo „o casă şi o şcoală bune”.

Dar nu toţi banii vor fi folosiţi pentru nevoile familiei. „După tot chinul cu Leo, nu am de gând să stau cu mâinile la spate şi să văd atâţi alţi copii trimişi la orfelinat”, a spus bărbatul.

„O parte din banii pe care i-aţi donat vor fi folosiţi pentru a finanţa programe şi facilităţi, aici în Armenia, care vor ajuta viitorii părinţi să îşi păstreze copiii, în ciuda dizabilităţilor şi să asigure o îngrijire mai bună pentru micuţii care vor fi despărţiţi totuşi de mamă şi de tată”, a scris Samuel pe pagina sa GoFundMe. „Vom aloca, de asemenea, din surplus, şi unicului orfelinat din Armenia care acceptă permanent copii cu sindrom Down, ca şi altor organizaţii care ajută aceşti copii – datorită sprijinului vostru, putem deja face ceva”.

Adopţia este doar una dintre formele de discriminare împotriva persoanelor cu întârzieri în dezvoltare. Părinţii copiilor nenăscuţi diagnosticaţi cu sindrom Down sunt adesea supuşi presiunilor pentru a avorta. Există studii care arată că 90% dintre aceştia sunt avortaţi, ceea ce reprezintă o formă de facto de eugenie.

Cu toate acestea, doar 4% dintre părinţii copiilor cu sindrom Down regretă decizia de a păstra copilul, conform unui studiu din 2011 apărut în American Journal of Medical Genetics. Nu mai puţin de 99% dintre persoanele cu sindrom Down spun că sunt mulţumite de viaţa lor.

Forrest speră ca şi alţi părinţi, poate chiar întreaga societate într-o bună zi, vor fi capabili să iubească şi să preţuiască aceşti copii.

„Un copil cu sindrom Down – are o etichetă deja lipită. Dacă putem uita o clipă de etichetă vedem că sunt normali”, a declarat el postului ABC.

„Îmi doresc să muncesc din greu să aflu la ce anume Leo este special”, a mai spus tatăl.

„Puştiul ăsta e nemaipomenit!”

http://stiripentruviata.ro/sotia-cerut-sa-aleaga-intre-pastrarea-bebelusului-lor-nascut-cu-sindrom-si-divort-ales-copilul/

Editorial: Despre Sarah Palin, frică, avort, adevăr și cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down / Revista „Pentru viaţă” nr. 4 – Primăvara 2015

8

de Alexandra Nadane, Preşedinte Studenţi pentru Viaţă

THE woman

În 1964 se naşte într-o familie cu patru copii. În liceu este conducător de joc în echipa de baschet feminin, cu care câștigă, la 18 ani, în 1982, Campionatul Statului Alaska. În acelaşi an se înscrie în Partidul Republican. În 1984, la 20 de ani, ocupă locul trei la concursul de frumuseţe Miss Alaska. În 1996, la 32 de ani, devine primar al orașului Wasilla. În 2004 i se propune să candideze pentru Senatul SUA, dar refuză, la cererea fiului său cel mai mare, îngrijorat că mama lui nu se va mai putea ocupa de copii. În 2006, la 42 de ani, devine cel mai tânăr guvernator al statului Alaska şi prima femeie aleasă în această funcţie. În 2008, este candidată la funcția de vicepreședinte al SUA. În 2014 lansează canalul de știri online Sarah Palin Channel.

Sarah Palin este o femeie celebră în SUA. În ea sunt prezente caracteristici care pentru unii sunt ireconciliabile. Frumoasă, deșteptă, bogată, celebră, cu cinci copii, pro-castitate până la căsătorie, fidelă soțului, pro-viață 100% și anti-avort 100%, om politic, sportivă, religioasă, om de media…

O fi THE woman, femeia perfectă, care are parte în viață numai de bine, fără probleme, necazuri, lipsuri, frustrări?

Al cincilea copil are Sindrom Down

În 2008, la 44 de ani, în perioada campaniei electorale pentru vicepreședinte SUA, aflată în afara graniţei statului Alaska, la o conferință despre petrol și gaze  naturale, a aflat că al cincilea copil, cu care era însărcinată, avea Sindrom Down.

Reacția? „Pentru doar o clipă, mi-a trecut prin minte că nimeni nu mă cunoştea acolo unde eram. Nimeni nu ar fi ştiut. M-am gândit cât de uşor ar fi fost. Era uşor poate să mă gândesc să schimb această situaţie… Nimeni nu ar fi ştiut.”

Deci nu e femeia perfecta, se clatină și ea! Acum să vedem, ce face în episodul „probleme în paradis”? E ușor să le spui altora să nu avorteze copilul cu Sindrom Down, dar când e vorba de tine?

A simţit că lumea s-a oprit în loc. „M-am gândit: «Doamne, sper că ştii mai mult decât mine despre asta, fiindcă eu nu ştiu cum o să mă descurc!»”, a povestit ea. „O femeie ar putea alege soluţia uşoară (avortul), pentru a elimina problema, în loc să înţeleagă că fiecare copil vine cu un scop. Fiecare are destinul său. Şi în lumea noastră acesta poate fi unul bun. Mi-am păstrat convingerea aceasta”.

Adevărul despre viaţa alături de un copil cu Sindrom Down

Într-un articol publicat în 2012 în revista Newsweek, Sarah Palin a spus: „Rugăciunile mi-au fost ascultate şi mi s-a dat o bucurie mai mare decât aş fi putut vreodată să înţeleg, în felul meu superficial. Da, ne confruntăm cu temeri şi dificultăţi în plus, dar copiii noştri sunt o binecuvântare, iar restul lumii pierde neştiind aceasta”.

Unele zile cu Trig, cel de al cincilea copil, sunt mai dificile şi îşi face mereu griji cu privire la viitorul lui, „însă nu aş da aceste dificultăţi niciodată în schimbul confortului sau absenţei lor. Dumnezeu a ştiut ce face când ne-a binecuvântat prin Trig.”

‎Ce trăiește ea nu este o excepție. Scenariile pe care și le fac oamenii când aud de copii cu nevoi speciale sunt de multe ori foarte departe de realitate. Studii realizate de Spitalul de Copii din Boston în 2011 pe un eşantion de 2.044 de părinţi şi familiile acestora arată că:

–          79% din părinţi au o perspectivă mult mai pozitivă asupra vieţii datorită copiilor lor cu Sindrom Down
–          94% dintre fraţii copiilor cu Sindrom Down îi iubesc şi se mândresc cu ei
–          99% dintre persoanele cu Sindrom Down se simt fericite
–          97% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulţumite de cine sunt
–          96% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulțumite de cum arată.

Cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down

Și totuși, care e secretul? Cum cade Sarah Palin în picioare și în vreme de pace, și în vreme de furtună?

Întrebată dacă a decis să nu facă avort doar pentru a rămâne fidelă convingerilor sale pro-viaţă, a răspuns că decizia nu a fost motivată „politic”: „Am rămas doar fidelă promisiunii că totul se aranjează când alegi viaţa. Pot spune cu certitudine că aceasta a dat roade în viaţa mea”.

Secretul ei este simplu: a ales drumul adevărului și are certitudinea că, drumul fiind cel corect, la fiecare problemă vor exista soluții. Așa că merge hotărâtă înainte.

Ce nu a știut să rezolve ea, a avut încredere ca se va rezolva cumva. Şi aşa s-a întâmplat. De exemplu, nu a ştiut cum să le spună celorlalţi copii despre diagnosticul frăţiorului. „Nu am aflat că are Sindrom Down decât în ziua în care s-a născut”, a spus Willow, fetiţa lui Sarah, pe atunci în vârstă de 14 ani. „Aşa că ne-am cam şocat. Dar nu ne-a păsat prea mult. Tot fratele nostru rămâne”.

Şi-a lipit pe mașină un autocolant pe care scrie: „Puştiul meu are mai mulți cromozomi decât al tău” (persoanele cu Sindrom Down au 47 de cromozomi în loc de 46).

Când ‎Richard Dawkins a declarat, în 2014, că este imoral să nu avortezi dacă afli că o să ai un copil cu Sindrom Down, Sarah Palin i-a răspuns postând 11 fotografii cu Trig pe pagina sa de Facebook, împreună cu următorul mesaj:

D-le Dawkins,

V-aş invita să-mi cunoaşteţi fiul dacă mi-aţi promite să veniţi cu mintea, ochii şi inima deschise pentru un fel unic de absolută frumuseţe.

Dar, pe lângă rugămintea către dumneavoastră de a fi tolerant, va trebui să-l avertizez şi pe Trig să fie tolerant, deoarece s-ar putea să vă privească în mod superficial ca pe un tip stânjenitor. Mă voi asigura, totuşi, că se va purta politicos!

Cu dragoste,

Sarah Palin & familia

Să le spunem tuturor răspicat: Fiecare viață este un dar! Alegeți viața și toate problemele își vor afla răspunsul.

http://stiripentruviata.ro/editorial-despre-sarah-palin-frica-avort-adevar-si-cum-sa-salvezi-96-dintre-copiii-cu-sindrom-revista-pentru-viata-nr-4-primavara-2015/

Poți fi pro-alegere dacă nu ai dizabilități – dacă ai, nu mai ai dreptul să fii nicicum

cute-down-syndrome-baby1-640x426

TheLeadingEdge.com

Există oare ceva mai ipocrit decât ideologia pro-alegere care se pronunţă pentru dreptul oamenilor de a ucide copiii nenăscuţi, doar pentru faptul că aceştia urmează a se naşte cu dizabilităţi sau diferit genetic faţă de noi, restul? (Reţineţi că această mişcare se bazează pe „egalitatea drepturilor” femeilor, pretinzând că acestea sunt marginalizate fără existenţa avortului legalizat.)

O femeie din Irlanda, mama unui copil cu nevoi speciale şi susţinătoare a ideologiei pro-alegere, a vorbit despre aşa-numitul „drept” de a alege ca viața unei fiinţe umane nenăscute să fie curmată din cauza dizabilităţilor acesteia.

Iată ce a declarat ea:

„Nimeni nu are dreptul să facă pe altcineva să întrerupă o sarcină. La fel, nimeni nu are dreptul de a opri alte persoane de la a face alegerea care este potrivită pentru ei şi situației lor.”

Ceea ce vrea de fapt să spună prin „alegerea care este potrivită pentru ei și situația lor” este: „opţiunea de a ucide o fiinţă umană deoarece are nevoi speciale sau dizabilităţi.”

Faptul că ea nici măcar nu poate vorbi deschis despre actul pe care îl aprobă, ar trebui să ne spună tot ceea ce ar trebui să ştim despre adevărata sa natură – nimeni nu încearcă vreodată să mascheze actele de genewnhai să aibă niciun cuvânt de spus în această chestiune ea face o omisiune evidentă: însăşi persoanele cu dizabilităţi cărora le este negat orice drept de a alege.

Traducere: Diana S.

http://stiripentruviata.ro/poti-fi-pro-alegere-daca-nu-ai-dizabilitati-daca-ai-nu-mai-ai-dreptul-sa-fi-nicicum/

O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal şi justificarea avortului

Una din feţele „umanismului” de astăzi afişează o falsă expresie a grijii şi preocupării faţă de copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu handicap. Această „grijă” contribuie la extinderea avortului, în special a avortului tardiv, subminează moralitatea tradiţională, generează atitudini discriminatorii crunte faţă de persoanele cu handicap, compromite genetica medicală ca ştiinţă şi, în general, afectează sănătatea fizică, mentală şi spirituală a societăţii.
Diagnosticul prenatal s-a extins în ultima vreme şi în România şi este oferit aproape tuturor femeilor gravide, în primul trimestru de sarcină. Această procedură presupune analize de sânge combinate cu ecografia pentru a calcula riscul naşterii unui copil cu sindrom Down sau cu alte anomalii. Alte teste sunt oferite în cazul în care riscul este mai mare de 1 la 250. Ele includ biopsia de trofoblast, ce constă în prelevarea de placentă în primul trimestru de sarcină, şi amniocenteza, care înseamnă prelevarea unei mostre de lichid amniotic, în al doilea trimestru de sarcină. Dacă se confruntă cu un rezultat pozitiv, aproximativ 90% din cupluri apelează la avortul medical.
Cifre similare privind avortul există şi pentru copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu spina bifida, fibroză chistică sau nanism. Copilul poate deveni dintr-o dată „incompatibil cu viaţa”, „fără calitatea necesară a vieţii”, „cu defect”, „cu retard” etc. Astfel de cuvinte o împing pe mamă să-şi ucidă copilul prin avort, ea justificându-se că a făcut-o „pentru binele lui” sau „ca să nu se chinuie”. Un laborator privat de diagnostic şi analiză genetică din Bucureşti propunea recent un program social, numit „O amniocenteză şi o analiză de diagnostic prenatal gratuită în fiecare lună – o şansă în plus pentru un copil sănătos”. De fapt, în spatele reclamei stă îndemnul de a elimina copiii bolnavi.
Noi legi în Germania şi SUA prevăd consiliere şi sprijin pentru gravidele care aşteaptă un copil cu handicap
Germanii nu au uitat de pericolul ideologiei fasciste. Ei au adoptat acum doi ani o lege care are drept scop scăderea numărului de avorturi tardive de natură eugenică. Parlamentarii germani au votat în favoarea extinderii consilierii şi sprijinului pentru familiile ai căror copii au fost depistaţi cu handicap şi care se gândesc la întreruperea sarcinii. Medicul trebuie să informeze pacienta despre condiţiile de viaţă ale unui copil cu handicap fizic sau mental şi să-i facă cunoscute toate mijloacele de sprijin. O femeie are o perioadă de trei zile de aşteptare între consiliere şi procedură ca să se gândească la opţiunile ei.
În septembrie 2008, fostul preşedinte american, George W. Bush, a semnat o lege care viza reducerea numărului de avorturi ale copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi cu alte boli. Legea prevede ca părinţilor copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down sau cu o altă boală să li ofere cele mai recente informaţii cu privire la starea acestor copii. Gravidelor trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii despre centre ale părinţilor cu copii cu nevoi speciale, astfel încât să poată învăţa despre experienţa reală a lor. Drept urmare a acestei legi, a fost înfiinţat un registru al familiilor care doresc să adopte copii cu nevoi speciale. Studii recente au arătat că părinţii care au deja un copil cu anomalii sau care au contact cu familiile care îngrijesc copii cu handicap, în timpul unei sarcini ulterioare, refuză de multe ori diagnosticul prenatal.
Oameni de ştiinţă împotriva diagnosticului prenatal
Există mulţi oameni de ştiinţă în lume care se opun diagnosticului prenatal. Un exemplu care reflectă poziţia celor care se opun diagnosticului prenatal ar fi acest citat din cartea celebrului neonatolog englez John Wyatt, profesor care s-a dedicat problemelor de bioetică moderne de îngrijire a sănătăţii: „Tot mai des se aud vocile celor cu handicap, care spun că diagnosticul prenatal este o formă de discriminare socială.
O majoritate sănătoasă, datorită noilor tehnologii, îşi impune prejudecăţile ei sociale asupra unei minorităţi bolnave. De ce am afirma că viaţa unei persoane cu sindrom Down nu merită să continue şi că ea e doar o povară insuportabilă pe umerii părinţilor, ai societăţii şi ai statului? Nu este aceasta o nouă formă de discriminare? În trecut, discriminam oamenii după culoarea pielii şi a originii lor etnice şi numeam acest lucru rasism. Astăzi, suntem vinovaţi de crearea unei noi forme de discriminare – discriminarea după numărul de cromozomi, cromozomialism”. (John Wyatt, „Matters of Life and Death: Todayâs Healthcare Dilemmas in the Light of Christian Faith”, ed. a II-a, 2009)
În Franţa, 500 de profesionişti din domeniul obstetricii au semnat un apel, în decembrie 2010, în scopul de a „alerta autorităţile şi pe cetăţenii francezi cu privire la extinderea diagnosticului prenatal”. Printre semnatarii apelului se numărau şi profesorul Didier Sicard, fost preşedinte al Comitetului Consultativ Naţional de Etică, profesorul Jean-François Mattéi, genetician, fost ministru al Sănătăţii, profesorul Gérard Lévy, preşedinte al Comitetului de Etică al Colegiului Naţional al Ginecologilor Francezi.
Organizaţii ale oamenilor cu handicap avertizează asupra avortului eugenic
În Occident, apar tot mai des opinii ale persoanelor cu handicap, care sunt revoltate de diagnosticul prenatal şi de avorturile eugenice. Aceste acte pun sub semnul întrebării însuşi sensul existenţei lor în lume. În noiembrie 2000, Divizia europeană a Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap – o organizaţie care apără drepturile oamenilor handicapaţi, cu filiale în peste 130 de ţări din întreaga lume – a transmis comunităţii internaţionale un apel special, avertizând asupra utilizării noilor tehnologii genetice în scop de avort selectiv al copiilor nenăscuţi cu dizabilităţi de dezvoltare (boli congenitale şi ereditare). Avortul eugenic, consideră persoanele cu handicap, le ofensează demnitatea lor umană şi pune sub semnul întrebării existenţa lor.
Un apel similar a adresat şi Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Spina Bifida şi Hidrocefalie. Într-un document al acestei organizaţii, se precizează: „Viaţa unor asemenea oameni nu ar trebui să fie obiectul avortului sau al eutanasiei”.
Mărturii încurajatoare ale părinţilor
Revista americană „World Magazine” a prezentat, în 19 iunie 2010, mărturia a cinci femei care au născut copii diagnosticaţi ca fiind bolnavi sau cu handicap, copii născuţi în ciuda presiunilor de a-i avorta. În fiecare zi, aceşti părinţi auzeau informaţii îngrozitoare despre copiii lor, formulate în astfel de termeni cinici: „o legumă”, „un monstru”, „dependent de aparate”, „fără speranţă” ş.a.
Una dintre aceste mame, Liz Ledoux, a aflat, în cea de-a 26-a săptămână de sarcină, că fiica sa este atinsă de exencefalie (creierul său era format în afara craniului). Medicul a insistat să avorteze, spunându-i că fiica sa va semăna cu o broască. Totuşi, Cynthia s-a născut şi a trăit 90 de minute. „Fiica mea nu semăna cu o broască. … Era frumoasă… Surâsul ei, degetele ei mici erau perfecte. Dacă a fost dificil? Sigur că da. Dar nu regret că am născut-o. Am ţinut în braţele mele unul dintre cei mai frumoşi copii, timp de o oră şi jumătate”.
Autor: Larisa Eftimie
Articol apărut în Ziarul Lumina, 29 Aprilie 2011
*
Articol ap
Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

Statele Unite: Dakota de Nord este primul stat care a interzis avortul în caz de Sindrom Down

down

În 9 cazuri din 10, când unei mame i se comunică diagnosticul prenatal de Sindrom Down, ea alege să-şi ucidă copilul. O viață se încheie, pur și simplu pentru un cromozom în plus. Iar aceasta e valabil nu numai pentru Sindromul Down: mamele aleg să avorteze chiar şi în caz de naștere cu defect minor, cum ar fi despicătura palatină sau piciorul strâmb congenital (varus equin).

Însă, datorită unui judecător din statul american Dakota de Nord, s-a făcut un pas mic în direcţia schimbării. Dakota de Nord a devenit primul stat care interzice avortul pe motiv de Sindrom Down, după ce un judecător federal a respins parţial, în septembrie 2013, un proces care îşi propunea să împiedice respectivul stat să interzică avortul pe motiv de sex sau din motive de defecte genetice.

Anul trecut, cu ajutorul Centrului pentru Drepturi Reproductive din New York, Red River Womens Clinic, singura clinică de avort din Dakota de Nord, situată în oraşul Fargo, a intentat un proces prin care a blocat temporar şi altă măsură, care interzicea avortul dacă bătăile inimii se puteau detecta la făt.

Dar Judecătorul districtual Daniel Hovland a determinat clinica să renunțe la partea de proces care privea avortul pe motiv de sex sau defect genetic.

A fost un pas înainte mic, dar important pentru apărătorii vieţii nenăscuţilor. Cei care au un cromozom în plus sau alt defect din naştere nu merită să fie privaţi de șansa de a trăi doar pentru că sunt diferiţi.

Aceeaşi clinică a reapărut anul acesta în atenţia presei pro-viaţă după decizia statului Dakota de Nord de a nu mai permite funcţionarea clinicilor de avort dacă medicii acestora nu dispun de privilegii de admitere la un spital care funcţionează pe o rază de 50 km distanţă de acestea.

Cei trei medici care colaborează cu clinica erau aduşi din alte state şi nu dispuneau de astfel de privilegii. Red River Clinic urma să fie închisă din acest motiv. Dar şi de data aceasta le-a sărit în ajutor Centrul pentru Drepturi Reproductive din New York, care a negociat drepturi de admitere a pacienţilor clinicii la un spital local din reţeaua de asigurări medicale Sandford Health. Această reţea se prezintă ca cel mai mare furnizor non-profit de servicii de sănătate, prezent în 126 de locaţii din nouă state americane. Stanford Health a declarat că face aceasta în interesul pacienţilor clinicii, pe care îi va interna la nevoie indiferent de statutul lor social sau tipul de asigurare de sănătate.

Prelucrare după LiveAction şi LifeNews de Elena Jurcă

Traducere: Elena Jurca

http://stiripentruviata.ro/statele-unite-dakota-de-nord-este-primul-stat-care-interzis-avortul-caz-de-sindrom/

În Norvegia, nouă din zece mame fac avort în cazul diagnosticului de Sindrom Down

d0

de Peter Baklinski

Pentru prima dată în ultimii 13 ani, de când se ţin astfel de statistici, în Norvegia s-au avortat mai mulţi copii cu sindrom Down decât s-au născut.

Noile cifre de la Registrul Medical al Naşterilor din Norvegia arată că doar 49 de copii cu sindrom Down s-au născut în 2012. Este cea mai mică cifră anuală din 1999 încoace, conform ziarului online Dagsavisen.

Ziarul mai relatează că aproape nouă din zece femei (87%) care ştiu că fetusul are Down aleg să facă avort. Procentul respectiv se menţine între 80 şi 90% de câţiva ani, situându-se în tendinţele mondiale la acest trist capitol. În 2012 au fost avortaţi 69 de astfel de copii.

Deputata creştin democrată Dagrun Eriksen consideră tendinţa ca pe un semnal că societatea îşi abandonează membrii, deşi a subliniat că nu critică persoanele care aleg să facă avort.

„În primul rând, noi, ca politicieni, ar trebui să ne criticăm pe noi înşine. Cel mai important lucru este ca părinţii care nasc copii cu dizabilităţi să beneficieze de tot ajutorul de care au nevoie”, a spus ea.

Sindromul Down este o anomalie genetică produsă de prezenţa totală sau parţială a unei copii suplimentare (a treia) a cromozomului 21. Este în mod obişnuit asociat cu întârzierea dezvoltării fizice, trăsături faciale caracteristice şi dizabilităţi intelectuale uşoare până la moderate. Coeficientul de inteligenţă al unui adult cu sindrom Down este de 50, corespunzător vârstei de 8-9 ani, dar diferă de la caz la caz.

Studiile arată că multe femei nu sunt bine informate atunci când testele prenatale indică posibilitatea de sindrom Down. Multe cred că nu au altă opţiune decât să avorteze, deoarece aceasta recomandă în mod covârşitor medicii.

Dar o cercetare din 2011 a arătat că 99% din persoanele cu sindrom Down sunt fericite cu viaţa lor şi cu felul în care arată. Şi un uimitor procent de 97% din familiile care au copii cu anormalităţi cromozomiale declară că aceştia „le-au înfrumuseţat viaţa”, chiar dacă nu au trăit foarte mult. La fel, 94% dintre fraţii mai mari se mândresc cu fraţii lor care au sindrom Down.

Andrew Jernigan, un american din Michigan, a declarat pentru Life Site News că fratele lui, Robbie, care are sindrom Down, e „de departe cea mai incredibilă persoană de pe Pământ”, căci are puterea de a trece peste orice obstacol. „Nu l-aş schimba pe Robbie cu nimeni de pe lumea asta. E puternic, deşi fragil. E tot ce aş vrea să fiu şi eu cândva. E Superman-ul meu”, a spus Andrew.

Şi scriitoarea Sherry Boas a scris câteva cărţi pornind de la experienţa ei cu fiica sa adoptivă, Teresa, care fusese concepută în urma unui viol. Trilogia Lily prezintă povestea unei familii cam dezbinate care ajunge să fie schimbată de dulcea şi gingaşa inocenţă a unui copil care suferă de sindrom Down. Prezenţa personajului Lily îi transformă în mod nebănuit pe cei din jur, care are fiecare propriile probleme. Aceasta aminteşte de o zicală a Maicii Tereza, care numea astfel de suflete „profesori de iubire”.

Şi lumea modei începe să-şi dea seama că persoanele cu Down sunt unice. În SUA, marile firme de pret-a-porter Target şi Nordstrom au folosit un copil cu sindrom Down la defilările de modă.

d1

În 2011, o fetiţă pe nume Taya a devenit adorata lumei modei. Proprietara unei companii de manechine de modă a declarat: „Taya este incredibil de fotogenică, de caldă şi zâmbitoare şi radiază în toate fotografiile”.

Taya-634x440

Iar anul trecut, peste o mie de americani s-au oferit să adopte un copil cu sindrom Down după ce mama acestuia îi spusese unui preot că voia să avorteze copilul. Preotul s-a angajat să îi găsească o familie adoptivă dacă va naşte copilul, iar apelul acestuia a făcut valuri pe reţelele de socializare online, producând un val de simpatie şi iubire.

Aceasta dovedeşte că toţi copiii care suferă de sindrom Down sunt de fapt o forţă a binelui în lume, cu toate că adepţii eugeniei se grăbesc să îmbunătăţească metodele de depistare a acestei condiţii la copiii nenăscuţi.

Pe 21 martie va fi Ziua Internaţională a Sindromului Down.

Sursa: The Nordic Page, Life Site News

Traducere: Ştefana Totorcea

http://stiripentruviata.ro/norvegia-noua-din-zece-mame-fac-avort-cazul-diagnosticului-de-sindrom/

 

Richard Dawkins vrea exterminarea copiilor cu Sindrom Down

Recent, într-un material dedicat declarațiilor scandaloase ale profesorului Richard Dawkins menționam că, pentru adepții „religiei ateismului” (nu credem că se mai îndoiește nimeni că secular-ateismul este o formă de cult cvasi-religios, adesea violent, intolerant și extremist, având în centrul dogmei zeul „Știință”) nimic nu este niciodată prea mult și totul, oricât de rău, poate fi re-evaluat, întrucât despărțirea de adevărul revelat, neschimbabil și veșnic al Dumnezeului treimic se soldează cu cele mai grave derapaje posibile (vezi și articolul „Militantul ateist Richard Dawkins apără pedofilia.”)

N-au trecut decât câteva luni și „marele profesor” (cum îl caracteriza cineva supărat că ne-am permis să îl criticăm) recidivează cu încă o „cugetare” ce îl include în categoria eugeniștilor totalitariști. Conform renumitului campion al „umanismului” este „imoral să permiți copiilor cu Sindrom Down să se nască”.

Asistăm la un scenariu cunoscut, deja: un distins erudit cu păr alb aruncă o teorie nebunească, iar niște ani mai târziu cineva o va pune în practică… Un exemplu istoric este Karl Marx: el n-a omorât pe nimeni cu propriile mâini, însă  ideologia care îi poartă numele a fost una din cele mai criminale din istorie. Același lucru se aplică și în cazul lui Dawkins: de azi înainte, nimeni nu mai poate pretinde că n-a știu cât de periculos este „umanismul” său.

E „imoral” să naști un copil cu Sindrom Down

Într-o ieșire șocantă, filosoful ateist Richard Dawkins a răspuns unei întrebări pusă pe Twitter afirmând că este „civilizat” pentru o femeie să-și avorteze copilul cu Sindrom Down și că ar fi imoral să NU o facă. El explică reducerea suferinței, „atunci când este posibil” ca pe un țel nobil, indicând că nenăscuții nu suferă fizic și că ei „nu au sentimente”.

Conversația a început când Dawkins a scris pe Tweeter că Irlanda este o țară civilizată, cu excepția atitudinii față de avort (care este ilegal).

Apoi, la întrebarea „dacă uciderea deliberată a 994 de copii cu Sindrom Down înainte de naștere în Anglia și Țara Galilor în 2012” a fost un lucru „civilizat”, RD răspunde:

.@AidanMcCourt Yes, it is very civilised. These are fetuses, diagnosed before they have human feelings.

— Richard Dawkins (@RichardDawkins) August 20, 2014

Pe lângă că se află în eroare – copiii nenăscuți simt durere și emoții – comentariile lui Dawkins au atras critici pentru cruzimea și indiferența sa față de copiii cu dizabilități. El replică:

Apparently I’m a horrid monster for recommending WHAT ACTUALLY HAPPENS to the great majority of Down Syndrome fetuses. They are aborted.

— Richard Dawkins (@RichardDawkins) August 20, 2014

În poate cel mai șocant moment, când o femeie scrie „sincer, nu știu ce aș face dacă aș fi însărcinată cu un copil cu Sindrom Down. O dilemă etică reală.”, Dawkins o sfătuiește fără înconjur:

„Abort it and try again. It would be immoral to bring it into the world if you have the choice.”richard-dawkins-down-syndrome

Mai târziu menționează că problema cine se naște și cine nu este una care ține de „suferință”.

„Yes. Suffering should be avoided. [The abortion] cause[s] no suffering. Reduce suffering wherever you can.”

Ulterior face precizări suplimentare spunând că, spre deosebire de cei cu tulburări autiste, care pot aduce o mare contribuție, poate chiar au abilități îmbunătățite (față de ale copiilor „normali”), cei cu Sindrom Down nu se pot „îmbunătăți”.

Reacțiile pro-vita

Apărătorii persoanelor cu Sindrom Down și lideri pro-vita l-au criticat pe Richard Dawkins pentru comentariile sale. „Este greșit și nebunesc pentru oricine să sprijine uciderea copiilor cu dizabilități,” a spus Lila Rose, președinta organizației Live Action citată de LifeSiteNews. „Comentariile ignorante ale lui Dawkins servesc doar pentru stigmatizarea încă și mai puternică a persoanelor cu Sindrom Down.”

„Cei cu Sindrom Down sunt ființe umane, cu demnitate inerentă și ei, împreună cu familiile lor, merită respectul și protecția noastră.”

Carol Boys, director executiv la Down’s Syndrome Association (SUA) a declarat pentru MailOnline că, în contradictoriu cu aserțiunile lui Dawkins, „oamenii cu Down pot trăi vieți împlinite și pline de satisfacții, pot avea o contribuție valoroasă la societate”.

Președintele Institutului Charlotte Lozier, Chuck Donovan, este de acord cu Lila Rose: „Avocații avortării celor slabi sau cu rezistență fizică și dexteritate intelectuală mai reduse ar trebui să-și amintească faptul că fiecare dintre noi este ‘mai slab’ în anumite privințe”.

Conform lui Donovan, „după aceste criterii, condamnăm la moarte întreaga umanitate”.

„O civilizație adevărată – o civilizație a iubirii – nu se angajează în astfel de calcule reci și în ultimă instanță suicidare”, a mai spus el pentru LifeSiteNews.com.

Victime aproape sigure

Deși există concepția larg răspândită că persoanele cu Down sunt condamnate la o viață de suferință, un sondaj major relevă că 99% dintre respondenți se descriu ca „fericiți”. În același timp, 99% dintre părinți afirmă că își iubesc copiii suferinzi de această anomalie cromozomială iar 97% sunt „mândri” de ei. Doar 4% din părinți spun că regretă că au un astfel de copil.

În ciuda acestor fapte, se estimează că în țările occidentale 90% dintre copiii diagnosticați in utero cu Trisomia 18/21 sunt avortați. Dezvoltarea și îmbunătățirea unor noi metode de testare provoacă îngrijorare că procedura va deveni încă și mai răspândită.

„Umaniștii” europeni: tăcere jenată sau încuviințare tacită?

Niciuna din organizațiile de marcă ale umaniștilor – British Humanist Association (BHA), European Humanist Federation (EHF), International Humanist and Ethical Union (IHEU) – n-au găsit de cuviință să facă vreun comentariu. Dl. Dawkins este nu doar un ultra-cunoscut biolog evoluționist, ci și un „profet” al „umanismului”, „rațiunii” și „viziunii științifice asupra lumii”. De aceea BHA i-a acordat premiul „Services to Humanism” în 2012. În 2009 BHA și IHEU împreună i-au acordat premiul pentru activitatea de promovare a științei în lume. Alte distincții includ doctor honoris causa la Université Libre de Bruxelles, premiul American Humanist Association’s Humanist of the Year (1996), în 2001 și 2012 premiul „Emperor Has No Clothes” al Freedom From Religion Foundation, medalia bicentenară Kelvin a The Royal Philosophical Society of Glasgow (2002) și Premiul Deschner, numită după filosoful german anticlerical Karlheinz Deschner.

Ducând mai departe adulația cvasi-religioasă pentru Dawkins, din anul 2003 Atheist Alliance International acordă un premiu “Richard Dawkins”.

Ieșirea de tip nazist a lui Dawkins n-a provocat decât o tăcere stânjenitoare printre acești promotori ai „umanismului”, care, de mulți ani par de fapt că onorează un anti-umanist. Cum va fi oare „umanismul” capabil să pretindă că susține respectul și non-discriminarea, câtă vreme cea mai proeminentă figură publică afiliată lor afirmă că handicapații nu trebuie să se nască?

Sau, poate, tăcerea nu este una de stânjeneală, ci de complacere și aprobare? Poate că toți cei în cauză sunt de acord cu Dawkins? Aceasta ar ridica, desigur, întrebări suplimentare: acest raționament se aplică doar celor cu Sindrom Down, sau tuturor oamenilor care au vreo dizabilitate?

Avem nevoie urgent de o clarificare. QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR.

 

http://www.culturavietii.ro/2014/09/12/richard-dawkins-vrea-exterminarea-copiilor-cu-sindrom/

Condamnați la moarte…

Trisomia 21 în centrul politicilor eugeniste

trisomia 21 sindrom down Trisomia 21 în centrul politicilor eugeniste

In publicatia Liberté Politique, Pierre-Olivier Arduin, responsabilul Comisiei de bioetica a Diocezei Fréjus-Toulon (Franta), revine asupra problemei trisomiei 21 (Sindrom Down), boala neacceptata de lumea contemporana.

„Eradicarea anomaliilor cromozomale si ale altor mutatii genetice a devenit scopul biomedicinei contemporane. Doar ca in acest caz sunt eliminati bolnavii si nu boala”, explica el. O multime de personalitati (ministri, oameni de stiinta si medici) considera ca aceasta maladie trebuie stearsa de pe suprafata pamantului.

Nadine Morano, secretar de stat pentru problemele familiei, de exemplu, care este in favoarea mamelor purtatoare (numite si „mame-surogat” sau „gestatie pentru altul”), cere ca, in eventualitatea in care gestatia pentru altul se va inscrie printre modificarile legii bioeticii franceze, in contractul intre parintii „comanditari” si „femeia” purtatoare trebuie sa se mentioneze explicit ca partile contractante se angajeaza si sunt de acord cu intreruperea medicala de sarcina, daca este pus diagnosticul de trisomie 21. Cu alte cuvinte, avortarea copilului nenascut, purtator al acestei maladii, va face obiectul unui consimtamant anticipat, omologat de judecator.

Printre altele, numerosi oameni doresc largirea diagnosticului de preimplantare, rezervat initial doar cuplurilor care au „o probabilitate crescuta de a da nastere unui copil atins de o maladie genetica de o gravitate particulara, recunoscuta ca incurabila, in momentul diagnosticului”. Claude Sureau a fost primul care a propus diagnosticul de preimplantare dublu, ce examineaza embrionul nu numai pentru afectiunea cauzala, ci, de asemenea, pentru trisomia 21.

Cel mai cinic si mai vehement s-a manifestat profesorul Israël Nisand, seful serviciului de ginecologie si obstetrica de la CHU Strasbourg, in momentul audierii sale in Parlament. „Da, e adevarat ca e jenant sa intelegem, e adevarat ca am pus in practica programe de eugenie. Depistarea trisomiei 21 se face azi in tara noastra si, in fiecare an, 800.000 de femei se supun acestei proceduri si daca maine cineva va introduce pe piata testul de sange, care detecteaza aceasta boala, acesta va avea un succes nebun. Da, noi ne alegem, in tara noastra, copiii nenascuti, numai daca acestia ne plac”, a afirmat cu cinism dr Nisand, la observatia deputatului Jean-Sébastien Vialatte. In cartea sa La trisomie est une tragédie grecque, Jean-Marie Le Méné, presedintele Fundatiei „Jérôme Lejeune” denunta motivele economice care stau la baza optiunilor din sanatatea publica vizavi de trisomia 21.

Comisia Superioara a Sanatatii Publice din Franta a invocat, de asemenea, motivul financiar pentru justificarea procedurii de depistare a trisomiei 21: „analiza cost-beneficiu – daca e sa comparam costul colectiv al amniocentezei si cariotipurilor cu cel al copiilor handicapati, a caror boala nu a fost depistata – si ipoteza ca un diagnostic pozitiv este urmat sistematic de o intrerupere medicala de sarcina ne arata ca activitatea diagnosticului prenatal este total justificata de colectivitate.” (Pour un nouveau plan périnatalité, 1994).

In timpul audierii sale de catre Adunarea Nationala franceza, Israël Nisand a agitat argumentul economic pe care se bazeaza acest tip de depistare, amenintand deputatii francezi ca: „faptul ca varsta maternitatii a crescut cu 4 ani, in ultimii 20 ani, in prezent, sunt conceputi 1.600 copii trisomici in plus pe an, cu o speranta de viata de 75 de ani. Deja avem 30.000 de trisomici in Franta; daca se vor naste anual inca 1.600 copii trisomici, banii statului nu vor ajunge…”

Sursa aici