Ziua mondială a persoanelor cu Sindrom Down este pe 21 martie. În Europa 96% dintre copiii diagnosticați cu SD sunt avortați. Schizofrenie XX-XXI?

Girl with Down syndrome

Anne de Gaule, prima fiică a generalului Charles de Gaulle şi a soţiei sale, Yvonne, a arătat că unul dintre cei mai mari importanţi şi mai sobri oameni politici ai secolului al XX-lea devine prietenos, ştie să cânte, să danseze şi să facă pantomimă în faţa ei, fiica cu sindrom Down. Înţelegând că trebuie să facă ceva nu numai pentru fiica sa, ci şi pentru alţii aflaţi în situaţii defavorizate, a înfiinţat un spital privat pentru tinerele fete cu handicap. Când Anne a trecut la cele veşnice, la 20 de ani, în 1948, tatăl său a scris pe piatra mormântului „Maintenant, elle est comme les autres” – „Acum, ea este ca toţi ceilalţi”, un cuvânt adresat celor care nu înţeleg că omul este om indiferent de abilităţile şi dizabilităţile sale.

Peste 14 ani, dragostea dintre ei îi va salva viaţa tatălui, când glonţul care i-ar fi fost fatal în încercarea de asasinat din 22 august 1962 s-a oprit în rama fotografiei cu Anne pe care o purta totdeauna la pieptul său.

În 1980, media de vârstă a persoanelor cu sindrom Down era de 25 de ani. În prezent, ea este de 50 de ani

Între timp:

Pablo Pineda, actor spaniol, a fost prima persoana cu sindrom Down care a obţinut o diplomă universitară. Oferă prezentări despre integrare socială şi depăşirea barierelor false pentru fundaţia Adecco din Spania.

Pascal Duquenne a câştigat premiul pentru cel mai bun actor la Cannes în 1996, pentru rolul din filmul A opta zi, despre prietenia dintre un bărbat cu 46 de cromozomi şi un altul, interpretat de el, cu 47 de cromozomi.

Angela Armenta & Antoinette Mendoza, două prietene, ambele cu sindrom Down, membre ale asociaţiei ARC – Activities, Recreation & Care, pentru persoane cu dizabilităţi, au participat la Maratonul din Los Angeles, în 2012, pentru a strânge fonduri pentru fundaţie. Sloganul lor a fost „Împreună putem”.

Karen Gaffney, înotătoare medaliată la Jocurile Olimpice ale persoanelor cu dizabilităţi, a fost prima persoană cu sindrom Down care a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Portland, pentru munca ei destinată atragerii interesului public asupra abilităţilor persoanelor cu SD prin fundaţia care îi poartă numele.

În România, la TVR Cluj,  Raluca Avram, Mihai Arsenie şi Bogdan Cristea, cu vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani, toţi cu sindrom Down, realizează emisiunea „Fără prejudecăţi”. Sunt primii reporteri cu sindrom Down din lume, ca echipă, primul reporter individual fiind Fernanda Honorato, de la TV Brasil.

De ce sunt avortaţi circa 90% dintre copiii diagnosticaţi cu SD în Statele Unite şi circa 96% dintre ei în Europa?

Din frica de viitor şi dorinţa de confort a părinţilor, din oprobriul public asupra lor şi asupra copiilor lor.

Părinţii care au copii cu sindrom Down mărturisesc că aceştia sunt printre cele mai iubitoare persoane din lume, capabile să dăruiască şi să primească afecţiune mai mult decât majoritatea celor din jurul lor. De multe ori, ei sunt izvorul bucuriei familiei.

Conform unui studiu realizat pe 3.000 de familii ce au membri cu sindrom Down:

– peste 99% dintre cei cu sindrom Down sunt mulţumiţi de ei înşişi, de viaţa lor şi de ceea ce sunt

– peste 90% din părinţi spun că le place copilul lor cu sindromul Down

– 88% dintre fraţii şi surorile persoanelor cu sindrom Down spun că sunt oameni mai buni datorită acestora

Toţi oamenii, indiferent de dizabilităţi, au dreptul să trăiască şi să se bucure de viaţă. Şi ei poartă chipul lui Dumnezeu în ei. Şi există familii care îi doresc în mijlocul lor, atunci când părinţii naturali consideră că nu pot să îi crească.

Prezenţa între noi a celor circa 10% dintre copii diagnosticaţi cu sindrom Down în perioada intrauterină arată cât de arbitrară şi nedreaptă este decizia de a-i avorta pe ceilalţi 90%. În secolele XX şi XXI, celebrarea Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down şi avortarea a 90% dintre copiii cu SD, alături de propuneri de legiferarea uciderii după naştere a copiilor cu SD arată că civilizaţia mai are paşi de făcut înspre bine. Să îi facem!

De la lansarea lui acum un an şi până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole dintre care multe au vorbit despre dreptul la viaţă pe care ar trebui să îl aibă persoanele cu sindrom Down sau cu alte dizabilităţi, despre familii care au adoptat unul sau chiar mai mulţi copii cu dizabilităţi, despre bucuria şi binecuvântare pe care astfel de copii le aduc în familiile lor, care au multe de învăţat de la ei.

Pentru ca stiripentruviata.ro să îşi poată continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.

Dacă ceea ce încercăm să facem vi se pare folositor, vă rugăm să ne sprijiniţi.

Campania de iarnă 2014 de finanţare a stiripentruviata.ro se desfăşoară între 26 noiembrie şi 6 decembrie.

Donaţiile se pot face în conturile:

Asociaţia Pro Valori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246- EUR

Iată câteva dintre cele mai vizionate articolele publicate pe saitul nostru, având ca tematică persoanele cu dizabilităţi:

  O familie „absolut obişnuită”, cu 20 de copii… şi încă mai e loc!

Reclame

Fotografia care m-a făcut să izbucnesc în lacrimi

de Rhonda Payton, 25 ianuarie 2015

Am avut şansa să însoţesc un grup de tineri în Washington la sfârşitul săptămânii trecute pentru Marşul pentru Viaţă! Eram la Centrul Verizon împreună cu alţi aproximativ 20.000 de tineri din toată ţara pentru a participa la slujba de la biserică. Bineînţeles că nu aş fi mers acolo fără cameră foto. Când această tânără drăguţă a observat că aveam un aparat foto, m-a bătut uşor pe umăr şi m-a întrebat dacă aş vrea să îi fac o poză. După ce i-am făcut o poză, aceasta s-a întors şi şi-a întins braţele. Inutil să mai spun, am izbucnit în lacrimi!

down

Tristă realitate este că 9 din 10 copii cu sindromul Down sunt avortaţi! Dumnezeu mi-a oferit şansa de a îngriji numeroase persoane cu acest sindrom de-a lungul carierei mele ca asistentă. Am fost binecuvântată să am şansa de a cunoaşte aceste persoane minunate. Ei au fost şi sunt un cadou de la Dumnezeu şi mi-au oferit atât de multă bucurie în viaţă! Mă rog sincer să putem deveni martori ai unei culturi pentru viaţă şi să punem sfârşit acestei tragedii a avortului.

http://stiripentruviata.ro/fotografia-care-m-facut-sa-izbucnesc-lacrimi/

Marea Britanie: jumătate din avorturile copiilor nenăscuţi diagnosticaţi cu Sindrom Down identificate incorect

humanfetus

aleteia.org, iulie 2014

Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie o publicat în anul 2014 un studiu privind avortul copiilor diagnosticaţi cu Sindrom Down din care reiese că jumătate din numărul acestor avorturi nu apar în registrele oficiale. Astfel, în 2012, din cele 994 avorturi având ca motiv trisomia 21, în Marea Britaniei, numai 496 au fost identificate corect.

Studiul arată că „medicii au încălcat legea nedeclarând sau falsificând motivul avortului în cazul copiilor cu Sindrom Down.” Întreruperile medicale de sarcină având ca motiv o anomalie a fetusului sunt legale până la sfârșitul sarcinii, însă, în cazul trisomiei 21, avorturile rămân foarte controversate, motiv pentru care, în 50% din cazuri, medicii nu le declară sau le înscriu ca simple avorturi.

Legea avortului din 1947 din Marea Britanie prevede întreruperile medicale de sarcină în cazul în care „există un risc substanţial de handicapat grav sau de anomalii fizice sau mentale.” Cu toate acestea, în cazul persoanelor cu Sindrom Down, cercetarea medicală progresează. Fundaţia „Jérôme Lejeune” specifică faptul că „media speranței de viață a persoanelor cu SD născute în țări cu sisteme de sănătate bine dezvoltate a crescut semnificativ, ajungând în prezent spre 60 de ani”

Traducere: David Marcus

http://stiripentruviata.ro/marea-britanie-jumatate-din-avorturile-copiilor-nenascuti-diagnosticati-cu-sindrom-identificate-incorect/

Soţia i-a cerut să aleagă între păstrarea bebeluşului lor născut cu sindrom Down şi divorţ: a ales copilul

Leo_810_500_55_s_c1

6 februarie 2015 (LifeSiteNews.com)

Membrii unei familii ar trebui să crească împreună, doar că uneori acest lucru nu se întâmplă. După naşterea fiului său, un copil cu sindrom Down, Samuel Forrest s-a trezit în faţa unei alegeri care i-a frânt inima: să-şi dea nou-născutul spre adopţie sau să fie părăsit de soţie.

Forrest, original din Auckland, Noua Zeelandă, a fost extrem de fericit pe 21 ianuarie, când soţia sa a născut un băiat într-un spital din Armenia. Dar s-a dovedit rapid că nu toată lumea se bucura la fel de mult de naşterea micuţului Leo.

„Când a venit doctorul”, a declarat bărbatul postului de televiziune ABC News, „mi-a zis că sunt probleme grave cu copilul”. „Când am intrat în salon toţi s-au întors către mine şi m-au anunţat că Leo are sindrom Down.”

În spitalele din Armenia, susţine Forrest, părinţilor le este permis să-şi dea copiii cu sindrom Down spre adopţie imediat, direct din spital. „Soţia mea se decisese deja, totul fusese hotărât fără ştirea mea”.

Soţia sa, Ruzan Badalyan, i-a cerut să renunţe la copil sau să divorţeze, relatează Forrest.

„M-au chemat în salon să-l văd, eu m-am uitat la micuţ şi-am zis: <Ce frumos e! E perfect, nici nu mă gândesc să-l dau spre adopţie>”, povesteşte bărbatul.

Badalyan a confirmat pentru ABC News că a intentat divorţ.

Ca tată singur, pentru a putea acoperi cheltuielile, Forrest a creat o pagină pe GoFundMe. „Obiectivul meu este să adun suficienţi bani pentru primul an, ca să-mi pot găsi o slujbă part-time şi să nu fiu nevoit să-l duc pe Leo la creşă, să am eu însumi grijă de el”.

La ora la care scriu acest articol, Samuel a strâns 340.194 $, mult peste ţinta iniţială de 60.000$.

(Notă: La data de 12 februarie 2015, suma donată ajunsese la 500.000 $)

„După nouă zile de la începutul campaniei, Leo şi cu mine am descoperit că ne atinseserăm obiectivul! E foarte norocos, să aibă sprijinul a mii de prieteni ca voi, din întreaga lume”, a scris mândrul tătic.

El a mai precizat că sumele în plus îi vor asigura lui Leo „o casă şi o şcoală bune”.

Dar nu toţi banii vor fi folosiţi pentru nevoile familiei. „După tot chinul cu Leo, nu am de gând să stau cu mâinile la spate şi să văd atâţi alţi copii trimişi la orfelinat”, a spus bărbatul.

„O parte din banii pe care i-aţi donat vor fi folosiţi pentru a finanţa programe şi facilităţi, aici în Armenia, care vor ajuta viitorii părinţi să îşi păstreze copiii, în ciuda dizabilităţilor şi să asigure o îngrijire mai bună pentru micuţii care vor fi despărţiţi totuşi de mamă şi de tată”, a scris Samuel pe pagina sa GoFundMe. „Vom aloca, de asemenea, din surplus, şi unicului orfelinat din Armenia care acceptă permanent copii cu sindrom Down, ca şi altor organizaţii care ajută aceşti copii – datorită sprijinului vostru, putem deja face ceva”.

Adopţia este doar una dintre formele de discriminare împotriva persoanelor cu întârzieri în dezvoltare. Părinţii copiilor nenăscuţi diagnosticaţi cu sindrom Down sunt adesea supuşi presiunilor pentru a avorta. Există studii care arată că 90% dintre aceştia sunt avortaţi, ceea ce reprezintă o formă de facto de eugenie.

Cu toate acestea, doar 4% dintre părinţii copiilor cu sindrom Down regretă decizia de a păstra copilul, conform unui studiu din 2011 apărut în American Journal of Medical Genetics. Nu mai puţin de 99% dintre persoanele cu sindrom Down spun că sunt mulţumite de viaţa lor.

Forrest speră ca şi alţi părinţi, poate chiar întreaga societate într-o bună zi, vor fi capabili să iubească şi să preţuiască aceşti copii.

„Un copil cu sindrom Down – are o etichetă deja lipită. Dacă putem uita o clipă de etichetă vedem că sunt normali”, a declarat el postului ABC.

„Îmi doresc să muncesc din greu să aflu la ce anume Leo este special”, a mai spus tatăl.

„Puştiul ăsta e nemaipomenit!”

http://stiripentruviata.ro/sotia-cerut-sa-aleaga-intre-pastrarea-bebelusului-lor-nascut-cu-sindrom-si-divort-ales-copilul/

Editorial: Despre Sarah Palin, frică, avort, adevăr și cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down / Revista „Pentru viaţă” nr. 4 – Primăvara 2015

8

de Alexandra Nadane, Preşedinte Studenţi pentru Viaţă

THE woman

În 1964 se naşte într-o familie cu patru copii. În liceu este conducător de joc în echipa de baschet feminin, cu care câștigă, la 18 ani, în 1982, Campionatul Statului Alaska. În acelaşi an se înscrie în Partidul Republican. În 1984, la 20 de ani, ocupă locul trei la concursul de frumuseţe Miss Alaska. În 1996, la 32 de ani, devine primar al orașului Wasilla. În 2004 i se propune să candideze pentru Senatul SUA, dar refuză, la cererea fiului său cel mai mare, îngrijorat că mama lui nu se va mai putea ocupa de copii. În 2006, la 42 de ani, devine cel mai tânăr guvernator al statului Alaska şi prima femeie aleasă în această funcţie. În 2008, este candidată la funcția de vicepreședinte al SUA. În 2014 lansează canalul de știri online Sarah Palin Channel.

Sarah Palin este o femeie celebră în SUA. În ea sunt prezente caracteristici care pentru unii sunt ireconciliabile. Frumoasă, deșteptă, bogată, celebră, cu cinci copii, pro-castitate până la căsătorie, fidelă soțului, pro-viață 100% și anti-avort 100%, om politic, sportivă, religioasă, om de media…

O fi THE woman, femeia perfectă, care are parte în viață numai de bine, fără probleme, necazuri, lipsuri, frustrări?

Al cincilea copil are Sindrom Down

În 2008, la 44 de ani, în perioada campaniei electorale pentru vicepreședinte SUA, aflată în afara graniţei statului Alaska, la o conferință despre petrol și gaze  naturale, a aflat că al cincilea copil, cu care era însărcinată, avea Sindrom Down.

Reacția? „Pentru doar o clipă, mi-a trecut prin minte că nimeni nu mă cunoştea acolo unde eram. Nimeni nu ar fi ştiut. M-am gândit cât de uşor ar fi fost. Era uşor poate să mă gândesc să schimb această situaţie… Nimeni nu ar fi ştiut.”

Deci nu e femeia perfecta, se clatină și ea! Acum să vedem, ce face în episodul „probleme în paradis”? E ușor să le spui altora să nu avorteze copilul cu Sindrom Down, dar când e vorba de tine?

A simţit că lumea s-a oprit în loc. „M-am gândit: «Doamne, sper că ştii mai mult decât mine despre asta, fiindcă eu nu ştiu cum o să mă descurc!»”, a povestit ea. „O femeie ar putea alege soluţia uşoară (avortul), pentru a elimina problema, în loc să înţeleagă că fiecare copil vine cu un scop. Fiecare are destinul său. Şi în lumea noastră acesta poate fi unul bun. Mi-am păstrat convingerea aceasta”.

Adevărul despre viaţa alături de un copil cu Sindrom Down

Într-un articol publicat în 2012 în revista Newsweek, Sarah Palin a spus: „Rugăciunile mi-au fost ascultate şi mi s-a dat o bucurie mai mare decât aş fi putut vreodată să înţeleg, în felul meu superficial. Da, ne confruntăm cu temeri şi dificultăţi în plus, dar copiii noştri sunt o binecuvântare, iar restul lumii pierde neştiind aceasta”.

Unele zile cu Trig, cel de al cincilea copil, sunt mai dificile şi îşi face mereu griji cu privire la viitorul lui, „însă nu aş da aceste dificultăţi niciodată în schimbul confortului sau absenţei lor. Dumnezeu a ştiut ce face când ne-a binecuvântat prin Trig.”

‎Ce trăiește ea nu este o excepție. Scenariile pe care și le fac oamenii când aud de copii cu nevoi speciale sunt de multe ori foarte departe de realitate. Studii realizate de Spitalul de Copii din Boston în 2011 pe un eşantion de 2.044 de părinţi şi familiile acestora arată că:

–          79% din părinţi au o perspectivă mult mai pozitivă asupra vieţii datorită copiilor lor cu Sindrom Down
–          94% dintre fraţii copiilor cu Sindrom Down îi iubesc şi se mândresc cu ei
–          99% dintre persoanele cu Sindrom Down se simt fericite
–          97% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulţumite de cine sunt
–          96% dintre persoanele cu Sindrom Down sunt mulțumite de cum arată.

Cum să salvezi 96% dintre copiii cu Sindrom Down

Și totuși, care e secretul? Cum cade Sarah Palin în picioare și în vreme de pace, și în vreme de furtună?

Întrebată dacă a decis să nu facă avort doar pentru a rămâne fidelă convingerilor sale pro-viaţă, a răspuns că decizia nu a fost motivată „politic”: „Am rămas doar fidelă promisiunii că totul se aranjează când alegi viaţa. Pot spune cu certitudine că aceasta a dat roade în viaţa mea”.

Secretul ei este simplu: a ales drumul adevărului și are certitudinea că, drumul fiind cel corect, la fiecare problemă vor exista soluții. Așa că merge hotărâtă înainte.

Ce nu a știut să rezolve ea, a avut încredere ca se va rezolva cumva. Şi aşa s-a întâmplat. De exemplu, nu a ştiut cum să le spună celorlalţi copii despre diagnosticul frăţiorului. „Nu am aflat că are Sindrom Down decât în ziua în care s-a născut”, a spus Willow, fetiţa lui Sarah, pe atunci în vârstă de 14 ani. „Aşa că ne-am cam şocat. Dar nu ne-a păsat prea mult. Tot fratele nostru rămâne”.

Şi-a lipit pe mașină un autocolant pe care scrie: „Puştiul meu are mai mulți cromozomi decât al tău” (persoanele cu Sindrom Down au 47 de cromozomi în loc de 46).

Când ‎Richard Dawkins a declarat, în 2014, că este imoral să nu avortezi dacă afli că o să ai un copil cu Sindrom Down, Sarah Palin i-a răspuns postând 11 fotografii cu Trig pe pagina sa de Facebook, împreună cu următorul mesaj:

D-le Dawkins,

V-aş invita să-mi cunoaşteţi fiul dacă mi-aţi promite să veniţi cu mintea, ochii şi inima deschise pentru un fel unic de absolută frumuseţe.

Dar, pe lângă rugămintea către dumneavoastră de a fi tolerant, va trebui să-l avertizez şi pe Trig să fie tolerant, deoarece s-ar putea să vă privească în mod superficial ca pe un tip stânjenitor. Mă voi asigura, totuşi, că se va purta politicos!

Cu dragoste,

Sarah Palin & familia

Să le spunem tuturor răspicat: Fiecare viață este un dar! Alegeți viața și toate problemele își vor afla răspunsul.

http://stiripentruviata.ro/editorial-despre-sarah-palin-frica-avort-adevar-si-cum-sa-salvezi-96-dintre-copiii-cu-sindrom-revista-pentru-viata-nr-4-primavara-2015/

Poți fi pro-alegere dacă nu ai dizabilități – dacă ai, nu mai ai dreptul să fii nicicum

cute-down-syndrome-baby1-640x426

TheLeadingEdge.com

Există oare ceva mai ipocrit decât ideologia pro-alegere care se pronunţă pentru dreptul oamenilor de a ucide copiii nenăscuţi, doar pentru faptul că aceştia urmează a se naşte cu dizabilităţi sau diferit genetic faţă de noi, restul? (Reţineţi că această mişcare se bazează pe „egalitatea drepturilor” femeilor, pretinzând că acestea sunt marginalizate fără existenţa avortului legalizat.)

O femeie din Irlanda, mama unui copil cu nevoi speciale şi susţinătoare a ideologiei pro-alegere, a vorbit despre aşa-numitul „drept” de a alege ca viața unei fiinţe umane nenăscute să fie curmată din cauza dizabilităţilor acesteia.

Iată ce a declarat ea:

„Nimeni nu are dreptul să facă pe altcineva să întrerupă o sarcină. La fel, nimeni nu are dreptul de a opri alte persoane de la a face alegerea care este potrivită pentru ei şi situației lor.”

Ceea ce vrea de fapt să spună prin „alegerea care este potrivită pentru ei și situația lor” este: „opţiunea de a ucide o fiinţă umană deoarece are nevoi speciale sau dizabilităţi.”

Faptul că ea nici măcar nu poate vorbi deschis despre actul pe care îl aprobă, ar trebui să ne spună tot ceea ce ar trebui să ştim despre adevărata sa natură – nimeni nu încearcă vreodată să mascheze actele de genewnhai să aibă niciun cuvânt de spus în această chestiune ea face o omisiune evidentă: însăşi persoanele cu dizabilităţi cărora le este negat orice drept de a alege.

Traducere: Diana S.

http://stiripentruviata.ro/poti-fi-pro-alegere-daca-nu-ai-dizabilitati-daca-ai-nu-mai-ai-dreptul-sa-fi-nicicum/

O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal şi justificarea avortului

Una din feţele „umanismului” de astăzi afişează o falsă expresie a grijii şi preocupării faţă de copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu handicap. Această „grijă” contribuie la extinderea avortului, în special a avortului tardiv, subminează moralitatea tradiţională, generează atitudini discriminatorii crunte faţă de persoanele cu handicap, compromite genetica medicală ca ştiinţă şi, în general, afectează sănătatea fizică, mentală şi spirituală a societăţii.
Diagnosticul prenatal s-a extins în ultima vreme şi în România şi este oferit aproape tuturor femeilor gravide, în primul trimestru de sarcină. Această procedură presupune analize de sânge combinate cu ecografia pentru a calcula riscul naşterii unui copil cu sindrom Down sau cu alte anomalii. Alte teste sunt oferite în cazul în care riscul este mai mare de 1 la 250. Ele includ biopsia de trofoblast, ce constă în prelevarea de placentă în primul trimestru de sarcină, şi amniocenteza, care înseamnă prelevarea unei mostre de lichid amniotic, în al doilea trimestru de sarcină. Dacă se confruntă cu un rezultat pozitiv, aproximativ 90% din cupluri apelează la avortul medical.
Cifre similare privind avortul există şi pentru copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu spina bifida, fibroză chistică sau nanism. Copilul poate deveni dintr-o dată „incompatibil cu viaţa”, „fără calitatea necesară a vieţii”, „cu defect”, „cu retard” etc. Astfel de cuvinte o împing pe mamă să-şi ucidă copilul prin avort, ea justificându-se că a făcut-o „pentru binele lui” sau „ca să nu se chinuie”. Un laborator privat de diagnostic şi analiză genetică din Bucureşti propunea recent un program social, numit „O amniocenteză şi o analiză de diagnostic prenatal gratuită în fiecare lună – o şansă în plus pentru un copil sănătos”. De fapt, în spatele reclamei stă îndemnul de a elimina copiii bolnavi.
Noi legi în Germania şi SUA prevăd consiliere şi sprijin pentru gravidele care aşteaptă un copil cu handicap
Germanii nu au uitat de pericolul ideologiei fasciste. Ei au adoptat acum doi ani o lege care are drept scop scăderea numărului de avorturi tardive de natură eugenică. Parlamentarii germani au votat în favoarea extinderii consilierii şi sprijinului pentru familiile ai căror copii au fost depistaţi cu handicap şi care se gândesc la întreruperea sarcinii. Medicul trebuie să informeze pacienta despre condiţiile de viaţă ale unui copil cu handicap fizic sau mental şi să-i facă cunoscute toate mijloacele de sprijin. O femeie are o perioadă de trei zile de aşteptare între consiliere şi procedură ca să se gândească la opţiunile ei.
În septembrie 2008, fostul preşedinte american, George W. Bush, a semnat o lege care viza reducerea numărului de avorturi ale copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi cu alte boli. Legea prevede ca părinţilor copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down sau cu o altă boală să li ofere cele mai recente informaţii cu privire la starea acestor copii. Gravidelor trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii despre centre ale părinţilor cu copii cu nevoi speciale, astfel încât să poată învăţa despre experienţa reală a lor. Drept urmare a acestei legi, a fost înfiinţat un registru al familiilor care doresc să adopte copii cu nevoi speciale. Studii recente au arătat că părinţii care au deja un copil cu anomalii sau care au contact cu familiile care îngrijesc copii cu handicap, în timpul unei sarcini ulterioare, refuză de multe ori diagnosticul prenatal.
Oameni de ştiinţă împotriva diagnosticului prenatal
Există mulţi oameni de ştiinţă în lume care se opun diagnosticului prenatal. Un exemplu care reflectă poziţia celor care se opun diagnosticului prenatal ar fi acest citat din cartea celebrului neonatolog englez John Wyatt, profesor care s-a dedicat problemelor de bioetică moderne de îngrijire a sănătăţii: „Tot mai des se aud vocile celor cu handicap, care spun că diagnosticul prenatal este o formă de discriminare socială.
O majoritate sănătoasă, datorită noilor tehnologii, îşi impune prejudecăţile ei sociale asupra unei minorităţi bolnave. De ce am afirma că viaţa unei persoane cu sindrom Down nu merită să continue şi că ea e doar o povară insuportabilă pe umerii părinţilor, ai societăţii şi ai statului? Nu este aceasta o nouă formă de discriminare? În trecut, discriminam oamenii după culoarea pielii şi a originii lor etnice şi numeam acest lucru rasism. Astăzi, suntem vinovaţi de crearea unei noi forme de discriminare – discriminarea după numărul de cromozomi, cromozomialism”. (John Wyatt, „Matters of Life and Death: Todayâs Healthcare Dilemmas in the Light of Christian Faith”, ed. a II-a, 2009)
În Franţa, 500 de profesionişti din domeniul obstetricii au semnat un apel, în decembrie 2010, în scopul de a „alerta autorităţile şi pe cetăţenii francezi cu privire la extinderea diagnosticului prenatal”. Printre semnatarii apelului se numărau şi profesorul Didier Sicard, fost preşedinte al Comitetului Consultativ Naţional de Etică, profesorul Jean-François Mattéi, genetician, fost ministru al Sănătăţii, profesorul Gérard Lévy, preşedinte al Comitetului de Etică al Colegiului Naţional al Ginecologilor Francezi.
Organizaţii ale oamenilor cu handicap avertizează asupra avortului eugenic
În Occident, apar tot mai des opinii ale persoanelor cu handicap, care sunt revoltate de diagnosticul prenatal şi de avorturile eugenice. Aceste acte pun sub semnul întrebării însuşi sensul existenţei lor în lume. În noiembrie 2000, Divizia europeană a Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap – o organizaţie care apără drepturile oamenilor handicapaţi, cu filiale în peste 130 de ţări din întreaga lume – a transmis comunităţii internaţionale un apel special, avertizând asupra utilizării noilor tehnologii genetice în scop de avort selectiv al copiilor nenăscuţi cu dizabilităţi de dezvoltare (boli congenitale şi ereditare). Avortul eugenic, consideră persoanele cu handicap, le ofensează demnitatea lor umană şi pune sub semnul întrebării existenţa lor.
Un apel similar a adresat şi Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Spina Bifida şi Hidrocefalie. Într-un document al acestei organizaţii, se precizează: „Viaţa unor asemenea oameni nu ar trebui să fie obiectul avortului sau al eutanasiei”.
Mărturii încurajatoare ale părinţilor
Revista americană „World Magazine” a prezentat, în 19 iunie 2010, mărturia a cinci femei care au născut copii diagnosticaţi ca fiind bolnavi sau cu handicap, copii născuţi în ciuda presiunilor de a-i avorta. În fiecare zi, aceşti părinţi auzeau informaţii îngrozitoare despre copiii lor, formulate în astfel de termeni cinici: „o legumă”, „un monstru”, „dependent de aparate”, „fără speranţă” ş.a.
Una dintre aceste mame, Liz Ledoux, a aflat, în cea de-a 26-a săptămână de sarcină, că fiica sa este atinsă de exencefalie (creierul său era format în afara craniului). Medicul a insistat să avorteze, spunându-i că fiica sa va semăna cu o broască. Totuşi, Cynthia s-a născut şi a trăit 90 de minute. „Fiica mea nu semăna cu o broască. … Era frumoasă… Surâsul ei, degetele ei mici erau perfecte. Dacă a fost dificil? Sigur că da. Dar nu regret că am născut-o. Am ţinut în braţele mele unul dintre cei mai frumoşi copii, timp de o oră şi jumătate”.
Autor: Larisa Eftimie
Articol apărut în Ziarul Lumina, 29 Aprilie 2011
*
Articol ap
Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.