RESTABILIREA ORDINII NATURALE: O agendă pentru România (XVII). Diagnosticul prenatal

diagnostic-prenatalToate episoadele precedente aici

Diagnosticul prenatal

Strâns legată de problema avortului este problema diagnosticului prenatal, adică a procedurilor diagnostice care permit a verifica dacă un copil nenăscut suferă de o malformație sau de un handicap genetic sau de orice altă problemă de sănătate.

Actul de screening al unui copil nenăscut pentru eventuale deficiențe nu este, în sine, un act imoral. În schimb, moralitatea sa depinde de intenția cu care este efectuat.

În cazul în care intenția este de a examina copilul pentru a detecta problemele de sănătate care pot fi supuse unui tratament curativ chiar înainte de nașterea sa, practica nu este reprobabilă, cu condiția să nu creeze mai multe riscuri pentru sănătate decât cele pe care le evită. În astfel de cazuri, trebuie totuși remarcat faptul că procedurile de diagnostic prenatal sunt foarte invazive, și pot determina ele însele riscuri pentru sănătatea mamei și a copilului.

În schimb, ar fi reprobabil ca scopul acestor proceduri diagnostice să fie pura satisfacere a unei curiozități nesănătoase. Iar dacă intenția de bază este de a avorta copilul în cazul în care se constată că nu corespunde dorințelor părinților, atunci utilizarea diagnosticului prenatal este transformată într-un simplu instrument de selecție, verdictul moral aplicabil în acest caz fiind același ca și pentru actul avortului în sine.

„Nașterea nejustificată”

În mai multe țări, instanțele de judecată au admis cererile de despăgubire formulate de părinții copiilor cu handicap, care susțin că ar fi recurs la avort dacă ar fi știut că copilul lor suferea de un handicap. Aceste cereri au fost făcute împotriva medicilor, care au fost acuzați de malpraxis medical, și anume de a nu fi descoperit un handicap pe care, în conformitate cu stadiul actual al tehnicii, ei ar fi fost capabili să îl identifice.

În timp ce aceste adjudecări, denumite „naștere nejustificată” de experții în drept, au provocat scandal și consternare când au avut loc prima dată, între timp, acestea par să fi devenit o practică normală în mai multe țări. Acestea constituie un fenomen profund îngrijorător, atât în ceea ce privește presupozițiile care stau la baza lor, cât și în privința consecințelor lor practice.

Pentru a pronunța despăgubiri într-un caz de „naștere nejustificată”, un judecător trebuie să accepte următoarele presupuneri:

  • că legea prevede o îndreptățire de a avorta copiii care suferă de un handicap (mai degrabă decât doar tolerează această practică lamentabilă);
  • că, în conformitate cu voința ambelor părți contractuale (anume, medicul și femeia gravidă), scopul serviciilor de diagnostic efectuate de medic a fost screeningul fătului în vederea depistării unor deficiențe pentru care nu este accesibil nici un tratament curativ prenatal (și, astfel, a servit unui scop de selecție);
  • că un astfel de contract (care, de fapt, prevede uciderea unei terțe persoane) nu este contrar moralității publice.

Posibilitatea de a obține o compensație financiară pentru o „ocazie pierdută de a ucide o altă persoană” nu este doar un indicator înfricoșător al decăderii morale, ci are, de asemenea, implicații practice. Pentru a evita acuzațiile de malpraxis, medicii vor avea tendința de a consilia prea des că un copil nenăscut prezintă un risc de a avea handicap. Foarte frecvent, un astfel de verdict se referă la o posibilitate, și nu o certitudine – iar disponibilitatea screeningului genetic va deschide o nouă cutie a Pandorei, cu diverse temeri legate de starea de sănătate. Într-adevăr, pare probabil ca, având în vedere lărgirea cunoștințelor cu privire la predispozițiile genetice, un medic să nu poată aproape niciodată să afirme că un copil nu prezintă o predispoziție sau alta.

„Viața nejustificată”

În unele jurisdicții, instanțele de judecată au admis chiar cererile de despăgubire pentru „viață nejustificată”[1]. Astfel de reclamații sunt aduse în numele copiilor cu handicap, al căror handicap nu a fost descoperit de un medic ca urmare a neglijenței. Deși în astfel de cazuri, neglijența medicului nu a cauzat afecțiunea copilului (mai degrabă a împiedicat părinții să decidă a ucide copilul), el este totuși considerat responsabil pentru starea copilului, ipoteza fiind că copilul, dacă ar fi fost solicitat, ar fi preferat să fie avortat, mai degrabă decât să fie născut cu un handicap.

Selecția sexului și genicidul

O utilizare mai îngrozitoare a diagnosticului prenatal este „sexualizarea socială”, respectiv continuarea sarcinii este supusă condiției ca acel copil să aibă sexul dorit. Practica pare să fie destul de răspândită în Asia, unde a condus la dezechilibre uriașe de gen, cu un deficit raportat de 30 de milioane de fete în China și încă 20 de milioane în India.

După cum se pare, avortul, care este adesea numit un „drept al femeilor”, este deosebit de dăunător pentru copiii de sex feminin. În cele din urmă, însă, practica de selecție a sexului este și în detrimentul băieților, având în vedere că, la vârsta adultă, acestora le va fi dificil să își găsească o soție. Experții în științe politice se tem că numărul mare de „tineri furioși”, care nu au nicio speranță de a întemeia o familie, ar putea deveni o amenințare serioasă pentru pacea mondială. Însă chiar și în UE, „sexualizarea socială” pare a fi o practică, chiar dacă, datorită dorinței multor cupluri de a avea un echilibru între fii și fiice, dezechilibrele de gen pe care le generează sunt mai puțin extreme.

Situația juridică actuală

Până în prezent, diagnosticul prenatal nu a făcut obiectul niciunei reglementări la nivel internațional. La nivel național, furnizarea unor astfel de servicii este, de obicei, supusă prevederilor legislative generale care reglementează exercitarea profesiei medicale. Nu cunoaștem nicio țară care să fi restricționat accesul la diagnostic prenatal, chiar dacă practica a ajuns, în ultimul timp, să fie criticată.

Abordări legislative posibile

Având în vedere considerațiile precedente, devine clar că diagnosticele prenatale nu sunt aproape niciodată utilizate într-un mod benefic pentru copilul care este supus acestora. Practica este, în majoritatea cazurilor, un atac direct, atât asupra demnității, cât și asupra vieții copilului.

Prin urmare, este o necesitate impusă de justiție aceea de a restricționa în mod eficient practica diagnosticului prenatal la cazurile în care aceasta contribuie în mod demonstrabil la sănătatea și bunăstarea copilului nenăscut.

Având în vedere că diagnosticul prenatal este adesea folosit pentru a pregăti un avort, o interdicție generală a avortului, dacă este aplicată în mod corespunzător, va fi, probabil, cel mai bun mod de eradicare a practicii lamentabile a selecției prenatale. În plus, diagnosticul prenatal ar trebui interzis în mod explicit, cu excepția cazului în care servește, demonstrabil, scopului de identificare a unor probleme de sănătate pentru care sunt disponibile tratamente curative înainte sau imediat după naștere.

În domeniul dreptului contractual, pare necesar să se clarifice faptul că acele contracte care au ca scop uciderea unei terțe persoane (de exemplu, contractele care stabilesc un angajament de a efectua un avort) sau pregătirea uciderii unei terțe persoane (de exemplu, un contract de diagnostic prenatal) trebuie să fie considerate nule pe motive de imoralitate (ob turpem vel iniustam causam) și, prin urmare, neaplicabile.

________

[1] Prima decizie de acest fel în Europa a fost ce în cauza „Perruche” în care Curtea de casație franceză a acordat compensații pentru „viață nejustifictă” unui reclamant care, din cauza faptului că mama sa fusese grav bolnavă și nediagnosticată în timpul sarcinii, se născuse cu un handicap grav.

– va urma –

Autor: Provita București, sursa aici

Reclame

O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal şi justificarea avortului

Una din feţele „umanismului” de astăzi afişează o falsă expresie a grijii şi preocupării faţă de copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu handicap. Această „grijă” contribuie la extinderea avortului, în special a avortului tardiv, subminează moralitatea tradiţională, generează atitudini discriminatorii crunte faţă de persoanele cu handicap, compromite genetica medicală ca ştiinţă şi, în general, afectează sănătatea fizică, mentală şi spirituală a societăţii.
Diagnosticul prenatal s-a extins în ultima vreme şi în România şi este oferit aproape tuturor femeilor gravide, în primul trimestru de sarcină. Această procedură presupune analize de sânge combinate cu ecografia pentru a calcula riscul naşterii unui copil cu sindrom Down sau cu alte anomalii. Alte teste sunt oferite în cazul în care riscul este mai mare de 1 la 250. Ele includ biopsia de trofoblast, ce constă în prelevarea de placentă în primul trimestru de sarcină, şi amniocenteza, care înseamnă prelevarea unei mostre de lichid amniotic, în al doilea trimestru de sarcină. Dacă se confruntă cu un rezultat pozitiv, aproximativ 90% din cupluri apelează la avortul medical.
Cifre similare privind avortul există şi pentru copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu spina bifida, fibroză chistică sau nanism. Copilul poate deveni dintr-o dată „incompatibil cu viaţa”, „fără calitatea necesară a vieţii”, „cu defect”, „cu retard” etc. Astfel de cuvinte o împing pe mamă să-şi ucidă copilul prin avort, ea justificându-se că a făcut-o „pentru binele lui” sau „ca să nu se chinuie”. Un laborator privat de diagnostic şi analiză genetică din Bucureşti propunea recent un program social, numit „O amniocenteză şi o analiză de diagnostic prenatal gratuită în fiecare lună – o şansă în plus pentru un copil sănătos”. De fapt, în spatele reclamei stă îndemnul de a elimina copiii bolnavi.
Noi legi în Germania şi SUA prevăd consiliere şi sprijin pentru gravidele care aşteaptă un copil cu handicap
Germanii nu au uitat de pericolul ideologiei fasciste. Ei au adoptat acum doi ani o lege care are drept scop scăderea numărului de avorturi tardive de natură eugenică. Parlamentarii germani au votat în favoarea extinderii consilierii şi sprijinului pentru familiile ai căror copii au fost depistaţi cu handicap şi care se gândesc la întreruperea sarcinii. Medicul trebuie să informeze pacienta despre condiţiile de viaţă ale unui copil cu handicap fizic sau mental şi să-i facă cunoscute toate mijloacele de sprijin. O femeie are o perioadă de trei zile de aşteptare între consiliere şi procedură ca să se gândească la opţiunile ei.
În septembrie 2008, fostul preşedinte american, George W. Bush, a semnat o lege care viza reducerea numărului de avorturi ale copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi cu alte boli. Legea prevede ca părinţilor copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down sau cu o altă boală să li ofere cele mai recente informaţii cu privire la starea acestor copii. Gravidelor trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii despre centre ale părinţilor cu copii cu nevoi speciale, astfel încât să poată învăţa despre experienţa reală a lor. Drept urmare a acestei legi, a fost înfiinţat un registru al familiilor care doresc să adopte copii cu nevoi speciale. Studii recente au arătat că părinţii care au deja un copil cu anomalii sau care au contact cu familiile care îngrijesc copii cu handicap, în timpul unei sarcini ulterioare, refuză de multe ori diagnosticul prenatal.
Oameni de ştiinţă împotriva diagnosticului prenatal
Există mulţi oameni de ştiinţă în lume care se opun diagnosticului prenatal. Un exemplu care reflectă poziţia celor care se opun diagnosticului prenatal ar fi acest citat din cartea celebrului neonatolog englez John Wyatt, profesor care s-a dedicat problemelor de bioetică moderne de îngrijire a sănătăţii: „Tot mai des se aud vocile celor cu handicap, care spun că diagnosticul prenatal este o formă de discriminare socială.
O majoritate sănătoasă, datorită noilor tehnologii, îşi impune prejudecăţile ei sociale asupra unei minorităţi bolnave. De ce am afirma că viaţa unei persoane cu sindrom Down nu merită să continue şi că ea e doar o povară insuportabilă pe umerii părinţilor, ai societăţii şi ai statului? Nu este aceasta o nouă formă de discriminare? În trecut, discriminam oamenii după culoarea pielii şi a originii lor etnice şi numeam acest lucru rasism. Astăzi, suntem vinovaţi de crearea unei noi forme de discriminare – discriminarea după numărul de cromozomi, cromozomialism”. (John Wyatt, „Matters of Life and Death: Todayâs Healthcare Dilemmas in the Light of Christian Faith”, ed. a II-a, 2009)
În Franţa, 500 de profesionişti din domeniul obstetricii au semnat un apel, în decembrie 2010, în scopul de a „alerta autorităţile şi pe cetăţenii francezi cu privire la extinderea diagnosticului prenatal”. Printre semnatarii apelului se numărau şi profesorul Didier Sicard, fost preşedinte al Comitetului Consultativ Naţional de Etică, profesorul Jean-François Mattéi, genetician, fost ministru al Sănătăţii, profesorul Gérard Lévy, preşedinte al Comitetului de Etică al Colegiului Naţional al Ginecologilor Francezi.
Organizaţii ale oamenilor cu handicap avertizează asupra avortului eugenic
În Occident, apar tot mai des opinii ale persoanelor cu handicap, care sunt revoltate de diagnosticul prenatal şi de avorturile eugenice. Aceste acte pun sub semnul întrebării însuşi sensul existenţei lor în lume. În noiembrie 2000, Divizia europeană a Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap – o organizaţie care apără drepturile oamenilor handicapaţi, cu filiale în peste 130 de ţări din întreaga lume – a transmis comunităţii internaţionale un apel special, avertizând asupra utilizării noilor tehnologii genetice în scop de avort selectiv al copiilor nenăscuţi cu dizabilităţi de dezvoltare (boli congenitale şi ereditare). Avortul eugenic, consideră persoanele cu handicap, le ofensează demnitatea lor umană şi pune sub semnul întrebării existenţa lor.
Un apel similar a adresat şi Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Spina Bifida şi Hidrocefalie. Într-un document al acestei organizaţii, se precizează: „Viaţa unor asemenea oameni nu ar trebui să fie obiectul avortului sau al eutanasiei”.
Mărturii încurajatoare ale părinţilor
Revista americană „World Magazine” a prezentat, în 19 iunie 2010, mărturia a cinci femei care au născut copii diagnosticaţi ca fiind bolnavi sau cu handicap, copii născuţi în ciuda presiunilor de a-i avorta. În fiecare zi, aceşti părinţi auzeau informaţii îngrozitoare despre copiii lor, formulate în astfel de termeni cinici: „o legumă”, „un monstru”, „dependent de aparate”, „fără speranţă” ş.a.
Una dintre aceste mame, Liz Ledoux, a aflat, în cea de-a 26-a săptămână de sarcină, că fiica sa este atinsă de exencefalie (creierul său era format în afara craniului). Medicul a insistat să avorteze, spunându-i că fiica sa va semăna cu o broască. Totuşi, Cynthia s-a născut şi a trăit 90 de minute. „Fiica mea nu semăna cu o broască. … Era frumoasă… Surâsul ei, degetele ei mici erau perfecte. Dacă a fost dificil? Sigur că da. Dar nu regret că am născut-o. Am ţinut în braţele mele unul dintre cei mai frumoşi copii, timp de o oră şi jumătate”.
Autor: Larisa Eftimie
Articol apărut în Ziarul Lumina, 29 Aprilie 2011
*
Articol ap
Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.