Proiectul Felicitărilor: Copiii cu sindrom Down le mulţumesc părinţilor pentru că au ales viaţa

downsyndrome5

LifeNews, 15 august 2014

Programul PALS oferă tinerilor care suferă de sindrom Down un loc unde să se distreze, să se dezvolte ca şi indivizi şi să lege prietenii care să le schimbe viaţa.

Membrii acestui program realizează diferite proiecte, inclusiv Proiectul Felicitărilor, o iniţiativă prin intermediul căreia cei care fac parte din familia PALS trimit scrisori noilor membri ai comunităţii. Aceste scrisori au rolul de a-i motiva, încuraja, întâmpina şi felicita pe părinţii şi fraţii copiilor cu sindrom Down.

Cei care participă la taberele PALS au câte un consilier care îi ajută pe toată perioada taberei şi care îi ghideaza cum sa redacteze scrisorile.

O parte din copiii cu sindrom Down sunt apoi înregistraţi citindu-şi scrisorile cu voce tare. Dragostea şi bucuria pe care le resimt se citesc clar atât pe chipul lor, cât şi în modul în care vorbesc. Nu poţi să nu te bucuri în timp ce îi auzi povestindu-le noilor părinţi despre motivul pentru care vieţile lor sunt extraordinare şi ce îi face să fie atât de speciali.

Toţi îi încurajează pe părinţi şi le spun că bebeluşii lor cu sindrom Down sunt un cadou şi vor avea o viaţă minunată.

Pentru părinţii unui copil cu sindrom Down, viaţa poate părea că s-a transformat într-una extrem de dificilă şi stresantă. A avea un copil cu sindrom Down pare că aduce o mulţime de lucruri negative. Dar, în realitate, aceşti copii sunt o binecuvântare atât de mare. Aceasta este ceea ce aceşti copii din programul PALS vor să arate noilor părinţi.

A spune “Da, voi păstra copilul” nu este deloc uşor. Copiii din PALS vor să-i felicite pe aceşti părinţi pentru curajul pe care l-au avut atunci când nu au lăsat ca o dizabilitate să le dicteze ce decizie să ia atunci când au aflat că bebeluşul va avea sindromul Down.

Aceşti oameni frumoşi sunt plini de o dragoste autentică. Împart dragoste tuturor celor din jur. Văd viaţa ca pe o aventură minunată, gata să fie trăită. Ei pot atinge sufletul altor oameni prin simpla lor existenţă şi acesta este un lucru pe care nu mulţi îl pot face.

Programul PALS şi Proiectul Felicitărilor sunt exemple foarte bune de oameni care şi-au asumat responsabilitatea de a-i ajuta pe părinţii care au dificultăţi în creşterea copiilor cu dizabilităţi. Toţi cei pro-viață ar trebui să ofere un astfel de sprijin celor care se află în situaţii dificile.

Traducere: Anca Victoria Dogaru

http://stiripentruviata.ro/proiectul-felicitarilor-copiii-cu-sindrom-le-multumesc-parintilor-pentru-ca-au-ales-viata/

Acest tânăr cu sindrom Down a primit 30.000 de felicitări de ziua lui în urma apelului făcut de tatăl său pe Facebook

de  Marie Telling, 24 noiembrie 2014, BuzzFeed

La începutul lunii noiembrie, Lucien Parisseaux din Calais, Franţa, a postat o imagine pe Facebook cu fiul său Manuel care urma să împlinească treizeci de ani. Lucien şi-a rugat prietenii să-i trimită lui Manuel câteva felicitări aniversare.

‘Vreau să le cer o favoare tuturor prietenilor mei de pe Facebook. Fiul meu Manuel urmează să împlinească treizeci de ani pe 22 noiembrie şi îi place să primească felicitări’, a scris tatăl lui Manuel.

Bărbatul a explicat că fiul lui suferă de sindromul Down şi le-a cerut prietenilor să acorde câteva minute pentru a scrie o felicitare şi pentru a distribui cererea prietenilor lor.

Lucien are doar 22 de prieteni pe Facebook, însă mesajul lui s-a răspândit cu repeziciune iar acum a fost distribuit de mai mult de 120. 000 oameni.

Nu a durat mult, iar familia a şi început să primească mii de felicitări în fiecare zi.

Până-n data de 22 noiembrie, ziua de naştere a lui Manuel, aceştia primiseră aproape treizeci de mii de felicitări din jurul lumii.

It wasn't long before the family started receiving thousands of cards every day.

’Suntem un pic copleşiti’, a declarat presei locale mama lui Manuel, Jacqueline.

‘Nu ne-am închipuit că mesajul soţului meu ar putea declanşa un asemenea fenomen. Este ceva frumos, ceva minunat!’

Oficiul poştal local a trebuit chiar să numească doi angajaţi pentru a se ocupa exclusiv de corespondenţă lui Manuel.

‘Se spune că lumea-i egoistă’, a spus Cathy, sora lui Manuel. ‘Acum pot afirma că asta nu-i adevărat. Părinţii de peste tot le-au cerut copiilor să deseneze ceva pentru Manuel şi i-au învăţat despre dreptul de a fi diferit.’

"People say that our world is selfish," said Cathy, Manuel's sister. "I can now say that this isn't true. Everywhere, parents asked their kids to draw something for Manuel and taught them about the right to be different."

‘Oamenii s-au deranjat să se ducă până la oficiul poştal pentru fratele meu. Asta-i o frumoasă lecţie despre omenire.’

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

********************************************************************************************************

De la lansarea lui acum un an şi până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole.

Deşi comunicarea pe internet este ieftină, realizarea unor materiale de calitate nu este ieftină. O parte din articolele noastre sunt traduse de voluntari, cărora le mulţumim si pe aceasta cale, dar avem şi multe interviuri şi reportaje realizate de echipa noastră, atât în limba română cât şi în engleză.

Pentru a ne putea continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.

Considerați că materialele de pe stiripentruviata.ro pot sprijini salvarea a măcar unei căsnicii de la divorț, pot sprijini întemeierea măcar a unei familii funcționale, pot sprijini creșterea și educarea măcar a unui copil, pot salva viaţa măcar a unui copil nenăscut, pot salva viaţa unui copil cu sinfrom Down pe care mama lui vrea să îl avorteze, pot aduce măcar unui copil orfan o familie adoptivă? Dacă da, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru.

Între 26 noiembrie și 6 decembrie se desfăşoară Campania de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro.

Donaţiile se pot face în conturile:

Asociaţia Pro Valori Media

RO18RZBR0000060016473191- RON

RO85RZBR0000060016473246- EUR

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

http://stiripentruviata.ro/acest-tanar-cu-sindrom-primit-30-000-de-felicitari-de-ziua-lui-urma-apelului-facut-de-tatal-sau-pe-facebook/